x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul falselor cadre medicale: Aparatură de wellness și 560.000 de lei, puși sub sechestru

Dosarul falselor cadre medicale: Aparatură de wellness și 560.000 de lei, puși sub sechestru

29 Iul 2020   •   12:54
Dosarul falselor cadre medicale: Aparatură de wellness și 560.000 de lei, puși sub sechestru

Poliția Capitalei a pus sub sechestru mai multe aparate de tip wellness și suma de 560.000 de lei, pentru a recupera prejudiciul în dosarul ce vizează false cadre medicale care au păcălit mai multe persoane că sunt bolnave și le-au convins să cumpere echipamente sanitare.

În acest dosar, oamenii legii au făcut, marți, mai multe percheziții, la care au participat peste 120 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

„În urmă perchezițiilor, polițiștii bucureșteni au ridicat în vederea recuperării prejudiciului aparatură de tip wellness și suma de peste 560.000 de lei. De asemenea a fost dispusă măsura sechestrului asigurător până la concurența sumei de 832.000 de lei. Cercetările sunt continuate de polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, conform Poliției București.

Anchetatorii au date care indică faptul că în perioada 2017-2020, mai multe persoane vătămate ar fi fost înşelate de către reprezentanţii unor societati comerciale, care, după atragerea persoanelor vătămate prin promisiunea efectuării unor analize medicale gratuite, le-ar fi indus în eroare prin prezentarea unor rezultate care atestau o stare precară de sănătate.

Ulterior, ar fi profitat de starea de tulburare creată şi ar fi determinat persoanele vătămate să cumpere aparate comercializate la preţuri nejustificat de mari raportat la prețul de achiziție al acestora.

„Aparatele respective nu se afla pe lista dispozitivelor medicale a ANMDMR, iarsocietăţile comerciale nu au angajati cu studii medicale sau aviz de practică în medicina complementară. In cazul in care persoanele vătămate doreau rezilierea contractului, acestea ar fi întâmpinat mari greutăţi în recuperarea sumelor de bani achitate cu titlul de avans”, conform Poliției București.

(sursa: Mediafax)

×