x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul Rompetrol II, la mâna lui Klaus Iohannis

Dosarul Rompetrol II, la mâna lui Klaus Iohannis

de Marius Gîrlașiu    |    24 Mai 2016   •   20:30
Dosarul Rompetrol II, la mâna lui Klaus Iohannis
Sursa foto: Dragos Asaftei

Procurorii DIICOT i-au cerut preşedintelui Klaus Iohannis încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru foştii miniştri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea, suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare în dosarul Rompetrol II.

IICOT susţine că în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor de la acea vreme, Mihai Tănăsescu, şi ministrul Economiei, Dan Ioan Popescu, "şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Dinu Patriciu, George Philip Stephenson şi Alexandru Nicolcioiu”, pentru iniţierea şi promovarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului prin care datoriile restante de peste 600 de milioane de dolari ale SC Rompetrol Rafinare SA au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice. Astfel, în şedinţa de Guvern din 24 octombrie 2003, a fost adoptată OUG 118/2003, prin care Rompetrol a fost păsuită de datoriile istorice.

Au păgubit statul

În plus, procurorii DIICOT mai susţin că foştii miniştri ai Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea, nu au respectat o prevedere din OUG potrivit căreia “în termen de şase luni de la data emiterii, prin hotărâre a Guvernului, obligaţiunile vor fi înregistrate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare pentru tranzacţionarea acestora pe pieţele reglementate, în condiţiile regulamentului aprobat în acest scop de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare" şi au blocat adoptarea unei hotărâri de guvern care să permită vânzarea obligaţiunilor pe Bursă, iar statul român să-şi recupereze creanţele.

În cazul Rompetrol II, DIICOT a pus sechestru asigurător pe bunuri şi acţiuni ale companiilor Kaz Munay Gaz, Oilfield Business Solutions şi Rompetrol Rafinare, până la suma totală de peste 1,7 miliarde de lei, 290 de milioane de dolari şi aproape 35 de milioane de euro. În continuare, alţi 14 suspecţi sunt urmăriţi penal pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani. Cazul Rompetrol II a fost disjuns din cel în care au fost condamnate deja 12 persoane şi în care a fost judecat în trecut şi miliardarul Dinu Patriciu. În cazul omului de afaceri, Curtea de Apel Bucureşti a încetat procesul penal după decesul acestuia în august 2014.

 

Ordonanţa de Urgenţă 118/2003 a păgubit statul român cu 603 milioane de dolari, suma reprezentând obligaţiile bugetare restante ale Rompetrol Rafinare SA.

În octombrie 2014, fostul senator Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat definitiv la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol I. În acelaşi caz a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare şi fostul ministru Sorin Pantiş.

×