x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dragnea, despre legile justiției: Dezbaterea a fost ultra transparentă, strălucitoare

Dragnea, despre legile justiției: Dezbaterea a fost ultra transparentă, strălucitoare

27 Dec 2017   •   20:55
Dragnea, despre legile justiției: Dezbaterea a fost ultra transparentă, strălucitoare

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nicio prevedere din legile justiţiei adoptate nu afectează independenţa justiţiei, iar dezbaterea acestora a fost "ultra transparentă, strălucitoare", apreciind că nici după rezolvarea contestaţiilor la Curtea Constituţională a acestor legi lucrurile nu se vor linişti. 

"În primul rând am convingerea că nicio prevedere din legile adoptate nu afectează independenţa justiţiei şi nici nu afectează activitatea magistraţilor şi nu mă refer numai la lupta anticorupţie, (...) ci la activitatea tuturor magistraţilor, nici a judecătorilor, nici a procurorilor. Deci, aşa ceva nu există. Este un pas. Eu sper că aceste legi să fie un pas important în procesul mai lung sau mai scurt, nu ştim acum, nici noi şi dvs, de diminuare a abuzurilor din România. Abuzuri sunt, probabil, peste tot, nivelul din România nu cred că se mai găseşte într-o ţară democratică. Dar, este un pas important, m-au uitat cu atenţie pe forma finală, înainte să o votăm, după ce a ieşit din comisie, sunt paşi importanţi", a afirmat Dragnea, într-un interviu difuzat miercuri la Antena 3. 

El a menţionat că nu a fost niciodată de acord să fie adoptate nişte legi care să răstoarne totul şi să arunce ţara în aer. 

"O majoritate zdrobitoare din aceste articole sunt elaborate, propuse de către asociaţiile profesionale, o majoritate zdrobitoare. L-am rugat pe domnul Iordache ca, după Anul Nou, să facă un material în care să prezinte public câte din aceste amendamente au venit din partea asociaţiilor profesionale din rândul magistraţilor, este foarte importantă informaţia aceasta. Se tot vorbeşte de dictatura Parlamentului. Nu cumva sunt nervoşi unii care vor în continuare să aibă o legislaţie care permite să se întâmple toate lucrurile care au început să iasă la iveală în ultima perioadă, sigur că un om din această categorie e nervos", a spus Dragnea. 

El s-a referit la reacţia ambasadelor în privinţa modificării legilor justiţiei, menţionând că legile au fost dezbătute ultratransparent. 

"În primul rând mie îmi pare rău că acele ambasade au ratat o oportunitate pe care să şi-o dea singure să ceară textul final tradus, adică măcar să se uite. Noi tot cerem societăţii să ne spună care sunt articolele care îngrijorează. Eu nu pot să spun că este un eşec de comunicare, aceste dezbateri pe aceste legi nu că au fost transparente, au fost ultratransparente, strălucitoare, s-au discutat despre fiecare articol public, au fost puse pe site, nu a exista nicio virgulă despre care să nu se fi ştiut. Deci, aveau toate informaţiile puse la dispoziţie. Întrebarea noastră firească a fost şi rămâne care sunt acele articolele care generează îngrijorări?", a mai afirmat liderul PSD. 

În privinţa sesizării opoziţiei la Curtea Constituţională a modificărilor legilor justiţiei, Dragnea a spus că nu crede că aceste legi vor fi găsite în integralitate neconstituţionale. 

"Dar, dacă anumite articole vor fi declarate neconstituţionale, în Parlament vom interveni. Dacă contestaţiile la CCR vor fi respinse, o să le trimitem la promulgare la preşedintele Iohannis. De liniştit lucrurile nu cred. Cred că vor menţine şi vor căuta pricini de scandat, zgomot şi atacuri tot acest mandat sau cel puţin până la alegerile prezidenţiale din 2019. Dacă se va încheia cu legile justiţiei, va apărea altceva", a mai opinat Dragnea.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: liviu dragnea legile justitiei