x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fiul lui Gabriel Oprea, la DNA

Fiul lui Gabriel Oprea, la DNA

07 Dec 2016   •   13:01
Fiul lui Gabriel Oprea, la DNA

Fiul lui Gabriel Oprea s-a prezentat miercuri la DNA, fiind chemat în dosarul morţii lui Bogdan Gigină, în care este acuzat tatăl său.

Acesta a stat în faţa procurorilor anticorupţie mai puţin de o oră şi nu a dat declaraţii presei.

Tot miercuri, la DNA a venit şi fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, care a fost audiat în dosarul legat de accidentul în urma căruia a murit poliţistul Bogdan Gigină.

În acelaşi dosar, a fost pus sub acuzare şi Petre Mazilu, patronul firmei care a săpat groapa de pe şosea în care a căzut poliţistul. De altfel, a fost audiat şi el la DNA.

Sursa: AGERPRES

×