x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul deputat Cristian Boureanu, audiat într-un dosar de corupţie la DNA

Fostul deputat Cristian Boureanu, audiat într-un dosar de corupţie la DNA

24 Apr 2018   •   15:40
Fostul deputat Cristian Boureanu, audiat într-un dosar de corupţie la DNA

Fostul deputat Cristian Boureanu s-a prezentat marţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din Capitală pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie. 

Pe 18 aprilie, DNA a anunţat că cere încuviinţarea urmăririi penale faţă de Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, faţă de care există indicii că ar fi săvârşit două infracţiuni de luare de mită, în acelaşi dosar fiind urmărit penal şi Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă. 

În aceeaşi cauză mai sunt urmăriţi penal Mircea-Ionuţ Costea, fost angajat în Ministerul Finanţelor, şi Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea CN CFR, ambii acuzaţi de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, dar şi Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. 

"Infracţiunile de corupţie care fac obiectul cauzei au fost comise în legătură cu încheierea şi executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti - Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare efectuate la o altă linie de cale ferată. Astfel, a rezultat că, în perioada 2005 - 2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti - Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie. Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania CN CFR)", arăta DNA. 

Procurorii susţin că activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat în două etape, în perioadele 2005 - 2014 şi 2009 - 2014. 

Conform DNA, Vlădescu a primit, în perioada noiembrie 2011 - septembrie 2013, din suma de 2 milioane de euro pretinsă, suma de 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore unde avea calitatea de asociat. 

La rândul său, Constantin Dascălu, a primit, în decembrie 2010 şi mai 2011, suma totală de 1.114.000 de euro în conturile bancare ale unor firme situate într-un paradis fiscal controlate de persoane apropiate, iar în perioada 2010 - 2017, Cristian Boureanu ar fi primit aproximativ 2,2 milioane de euro (din care 1.053.500 euro în numerar, iar restul sub forma altor beneficii materiale, respectiv plata unor servicii turistice, plata aportului la capitalul a două firme la care era asociat şi alte plăţi solicitate de către acesta), mai susţin anchetatorii. 

DNA a stabilit în cazul lui Boureanu o cauţiune de 200.000 euro, în cazul lui Mircea-Ionuţ Costea - 1.500.000 euro, faţă de Mihaela Mititelu - un milion de euro, iar în cazul lui Constantin Dascălu - 500.000 euro. AGERPRES

×