x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul manager al Spitalului Judeţean Ploieşti, condamnat la trei ani cu suspendare pentru luare de mită

Fostul manager al Spitalului Judeţean Ploieşti, condamnat la trei ani cu suspendare pentru luare de mită

23 Feb 2016   •   19:18
Fostul manager al Spitalului Judeţean Ploieşti, condamnat la trei ani cu suspendare pentru luare de mită

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Alexandru Băloi, a fost condamnat marţi de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită în formă continuată, decizia nefiind definitivă.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii l-au condamnat pe Băloi la trei ani de detenţie pentru luare de mită în formă continuată, fiind vorba despre patru acte materiale comise în perioada martie 2014 - august 2015.

Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de patru ani şi confiscarea specială a sumei de 6.500 lei primită de inculpat cu titlu de foloase necuvenite.

De asemenea, Băloi este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum de 11.000 lei, din care suma de 10.000 lei reprezintă cheltuielile ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale.

Conform deciziei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, pe durata termenului de supraveghere Băloi va trebui să respecte mai multe măsuri şi să presteze, timp de 90 de zile, muncă în folosul comunităţii.

Decizia instanţei poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Alexandru Băloi a fost trimis în judecată de procurorii DNA în septembrie 2015, pentru luare de mită în formă continuată, el fiind anterior prins în flagrant în timp ce primea bani de la un om de afaceri.

Potrivit unui comunicat emis la acel moment de DNA, Băloi este acuzat că, în perioada aprilie 2014 - iulie 2015, a primit, în mod repetat, în calitate de manager al SJU Ploieşti, de la un om de afaceri, care este denunţător în cauză, sume de bani reprezentând aproximativ 20% din valoarea facturilor emise de firma acestuia din urmă, în baza unui contract de servicii încheiat cu respectiva unitate spitalicească.

În total, Băloi a primit, în perioada respectivă, 6.500 de lei, banii fiindu-i remişi în trei tranşe care, conform anchetatorilor, se coroborează cu retragerile de numerar din contul societăţii omului de afaceri, atât din punctul de vedere al datei, cât şi al procentajului.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că inculpatul chiar a tergiversat efectuarea plăţilor respective pentru a-i determina pe reprezentanţii firmei să-i remită comisionul convenit din valoarea facturilor.

Managerul SJU Ploieşti a fost prins în flagrant, la data de 26 august, când a primit de la martorul denunţător 3.000 de lei pentru a aproba efectuarea plăţii facturilor restante emise de societatea omului de afaceri şi pentru a încheia cu acesta din urmă fie un act adiţional la un contract de mentenanţă deja existent, fie un nou contract de service pentru unele aparate medicale, suma fiind găsită de anchetatori asupra inculpatului. AGERPRES

×