x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Furturi la mai multe agenții de pariuri din București și din țară

Furturi la mai multe agenții de pariuri din București și din țară

15 Feb 2020   •   12:45
Furturi la mai multe agenții de pariuri din București și din țară

Poliţiştii din Bucureşti au efectuat mai multe percheziţii domiciliare la persoane bănuite că au furat bani din zece agenţii de pariuri, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 200.000 lei.
Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Capitalei, cinci bărbaţi au fost conduşi la audieri.

"Cei în cauză sunt bănuiţi că fac parte dintr-un grup organizat care, în perioada ianuarie - februarie, a acestui an, ar fi pătruns în zece agenţii de pariuri, aflate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Timiş, de unde au sustras sume de bani şi case de valori ce conţineau bani. Prejudiciul estimat este în jur de 200.000 lei", precizează sursa citată.

Percheziţiile au fost efectuate împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar acţiunea a beneficiat şi de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: agentii de pariuri furt politie