x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie GCS anunță că au fost întocmite 41 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicia combaterii bolilor

GCS anunță că au fost întocmite 41 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicia combaterii bolilor

18 Mar 2020   •   10:58
GCS anunță că au fost întocmite 41 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicia combaterii bolilor

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, că, până în prezent, au fost întocmite 41 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Mai mult, în urma sesizării polițiștilor de frontieră de la Aeroportul Cluj-Napoca, Direcția de Sănătate Publică a oprit transportul unor colete, care urmau să fie expediate în Italia și care conțineau 10.000 de măști chirurgicale, 17.000 de măști menaj, 400 de măști de unică folosință, 45 de costume de protecție medicală și 400 de botoși de protecție încălțăminte.

Grupul de Comunicare Strategică reamintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin surse oficiale și să apeleze linia TELVERDE – 0800.800.358 pentru recomandări și alte informații. Numărul TELVERDE nu este număr de urgență.

×