x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Gelu Diaconu, la DNA: Când eram şef al Fiscului nu îmi aduc aminte de un caz Tel Drum

Gelu Diaconu, la DNA: Când eram şef al Fiscului nu îmi aduc aminte de un caz Tel Drum

19 Mar 2018   •   14:18
Gelu Diaconu, la DNA: Când eram şef al Fiscului nu îmi aduc aminte de un caz Tel Drum

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Gelu Diaconu a afirmat luni, la ieşirea de la DNA, că nu îşi aduce aminte ca în perioada în care a fost la conducerea Fiscului să fi existat un caz Tel Drum.

"Când eram eu şeful Fiscului nu îmi aduc aminte de un caz Tel Drum. Presupun că acum este investigat", le-a spus Gelu Diaconu jurnaliştilor.

Fostul şef al ANAF s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că Diaconu a fost citat de anchetatori pentru a fi audiat în dosarul Tel Drum. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gelu diaconu