x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Gorj: Anchetă în cazul unei femei găsită decedată pe marginea unui pârâu

Gorj: Anchetă în cazul unei femei găsită decedată pe marginea unui pârâu

14 Iun 2016   •   15:23
Gorj: Anchetă în cazul unei femei găsită decedată pe marginea unui pârâu
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Poliţiştii efectuează cercetări în cazul unei femei de 71 de ani, care a fost găsită decedată pe marginea unui pârâu din comuna Crasna, a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Andrei Lazăr.

Potrivit sursei citate, femeia, cunoscută cu viciul alcoolului, a plecată luni seară după animalele pe care le avea în grijă, însă nu a mai revenit la domiciliu, rudele anunţându-i dispariţia.

Bătrâna a fost găsită decedată pe marginea unui pârâu, poliţiştii întocmind în acest caz dosar penal pentru moarte suspectă.

Pe corpul victimei nu au fost găsite urme de violenţă, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului.

×