x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie ICCJ il lasa pe Mircea Negulescu sub control judiciar

ICCJ il lasa pe Mircea Negulescu sub control judiciar

31 Iul 2018   •   15:12
ICCJ il lasa pe Mircea Negulescu sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins marţi, ca nefondată, plângerea formulată de fostul procuror Mircea Negulescu, în care acesta solicita revocarea măsurii controlului judiciarDecizia este definitivă. 

 

Mircea Negulescu a contestat la Instanţa supremă măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de Parchetul General, într-un dosar în care este cercetat pentru participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă. 

În sala de judecată, Mircea Negulescu a declarat marţi că procurorii de la Parchetul General i-au încălcat dreptul la apărare. 

"Pe tot parcursul urmăririi penale, din 23 iunie 2018, mi-a fost încălcat dreptul la apărare de către organul de urmărire penală. Din acte puteţi observa că, pe 23 iulie, a fost extinsă urmărirea penală şi continuată in rem faţă de o nouă infracţiune. Apoi, s-a continuat urmărirea penală in personam pe 24 iulie, iar pe 25 iulie am dobândit calitatea de inculpat, fără ca înainte să-mi fie adusă la cunoştinţă calitatea de suspect. Abia în data de 27 iulie mi s-a adus la cunoştinţă. Extinderea a fost bazată pe un proces verbal de sesizare din oficiu. Ordonanţa prin care s-a dispus controlul judiciar este lovită de nulitate absolută, deoarece când mi s-a adus la cunoştinţă am cerut organului de urmărire penală termen pentru a-mi construi apărarea. Mi s-a refuzat, deci invoc un motiv de nulitate", a afirmat Negulescu. 

El a precizat că a indicat în plângere motivele de netemeinicie. 

"Faptele pretins comise au fost săvârşite în anul 2015, statutul meu personal şi profesional s-a schimbat în totalitate, nu mai activez în procuratură de un an şi cinci luni, nu există pericolul social, sunt suspendat din funcţie. În toată perioada din 2015 până acum, persoanele care fac acuzaţii au ieşit public şi au pus presiune. Este evident că restrângerea drepturilor şi libertăţilor în cazul meu este netemeinică. Am grad de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 2009, am fost procuror inspector. Am venit mereu la Parchet, am mers la acţiunile disciplinare. (...) Sunt emoţionat, după 20 de ani de magistratură am ajuns în poziţia de inculpat în faţa dumneavoastră", le-a spus Negulescu judecătorilor. 

Pe 27 iulie, fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost puşi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, ei având interdicţia de a comunica între ei şi cu anumite persoane, de a exercita profesia de procuror şi de a deţine arme. 

Parchetul General susţine că, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu au determinat prin constrângere un martor (Vlad Cosma - n.r.), ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia (Andreea Cosma - n.r.), să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/ liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală". Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti. 

Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite. AGERPRES

×