x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie ÎCCJ: Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi România

ÎCCJ: Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi România

22 Noi 2016   •   11:57
ÎCCJ: Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi România

Deputatul Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar pe cauţiune în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti alături de foşti şefi din poliţie şi parchete, au decis judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).


De asemenea, instanţa a respins cererea lui Sebastian Ghiţă de a părăsi teritoriul României fără încuviinţarea judecătorilor, decizia fiind definitivă.

Deputatul a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, mai sunt judecaţi Liviu Mihail Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti; Viorel Dosaru, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova; Constantin Ispas, ofiţer de poliţie; Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Conform DNA, în perioada iunie 2013 - primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărire penală.

"Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei", susţin procurorii.

Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: sebastian ghita control judiciar ICCJ