x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Inflație de probe falsificate „MADE in DNA”

Inflație de probe falsificate „MADE in DNA”

de Dan Constantin    |    30 Noi 2017   •   10:03
Inflație de probe falsificate „MADE in DNA”
Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Cazurile de probe falsificate prezentate de DNA pentru a susține acuzările devin tot mai dese. Ele creionează un fenomen extrem de nociv care aruncă în derizoriu statul de drept și ridică suspiciuni îndreptățite care pun la îndoială solu­ții de condamnare deja pronunțate, susținute pe baza unor stenograme ,,coafate” , a transcrieri­lor inexacte, a omisiuni­lor menite să inducă în eroare instanța de jude­cată. Iată unul dintre motivele pentru care statul paralel a declanșat o ofensivă disperată pentru a împiedica modi­ficarea legilor Justiției și în acest cadru întărirea răspunderii magistraților.

 

Dosarul „Ferma Băneasa” este cel mai recent caz în care folosirea unor probe falsificate de procurori sunt reclamate de apărare. Dan Andronic, inculpat în dosarul 345/64/2016, dă câteva detalii din ședința din 27 noiembrie de la Curtea de Apel Brașov. La acest termen  a fost citit Raportul de exper­tiză tehnică pe înregistrări, care a constatat că apar semne clare de intervenție pe înregistrări și, ceea ce este și mai grav, au fost folosite programe speciale pentru a masca acest lucru. Ziaristul Dan Andronic adaugă și faptul că expertizarea făcută inițial de un expert INEC nu a descoperit existența inter­vențiilor pe formatele audio, deoarece s-a folosit un sistem standard pentru înregistrări magnetice, nu digitale, cum era cazul. Concluzia exper­tizei prezentate instanței a fost clară: 50,4 la sută din redarea convorbirilor a fost alterată în procesul de transcriere după ce fuseseră anterior modificate. Deci un dublu fals!

Cazul Paltin Sturdza

Alt dosar trimis în instanță tot de procurorii DNA Brașov - cunoscut ca al ,,Retrocedărilor pentru Paltin Sturdza” - a fost puternic viciat de o fraudă infor­matică de proporții făcută de cei care au administrat înregistrările. Procurorul de caz Iulian Nica, între timp ,,retras” din DNA, a fost dat  în judecată de Paltin Sturdza. Din cele 273 de pagini ale anchetei, 146 cuprindeau fragmente cu stenograme falsificate. La Înalta Curte de Casație și Justiție, înregis­trările viciate au fost eliminate din dosar. Cazul respectiv a devenit un ,,clasic” al distorsionării adevărului prin inter­venția procurorilor DNA în asociere cu ofițerii SRI care au mistificat conținutul înregistrărilor. Paltin Sturdza a stat în arest peste 150 de zile.

Sergiu Strutinski, arestat în lotul Mazăre-Nicușor Constantinescu, a reușit şi el să aducă în instanță un raport tehnic independent care demontează stenogramele prezen­tate de procurori. Judecătorii Tribunalului Constanța află din Raportul expertului Laurențiu Scopelitis ,,discontinu­ități și inexactități” care schimbă sensul frazelor rostite de acuzat. În loc de ,,Da, ca să avansăm”, stenograma falsificată reține ,,Nu, ca să avansăm”; ,,Păi, oamenii trebuie preluați” devine ,,Păi, le luați”; ,,Și îi știu” este inversat cu ,,Și nu-i știu”. Ș.a.m.d. La fel, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, obține acordul unei expertize independente asupra înregistrărilor folosite de DNA în dosarul în care a fost arestat pentru luare de mită. Expertul ales este Cătălin Grigoraș, profesor la Universitatea Colorado, care conduce acum Centrul Nați­onal de Expertize Media din Statele Unite. Grigoraș, fost ofițer SRI, a plecat din țară din poziția de director adjunct al INEC, după ce a combătut înregistrări folosite ca auten­tice și originale în dosare din instanțe.

 

Ce sancțiuni pot primi falsificatorii de probe

Paltin Sturdza a susținut în plângerea penală, în calitate de persoană vătămată, împotriva numitului Nica Iulian,p rocuror în cadrul DNA - Structura Centrală, următoarele fapte:

- fraudă informatică, pedepsită în CP, art. 249 cu închisoare de la 2 la 7 ani;

- inducerea în eroare a organelor judiciare, CP, art. 268, închisoare de la 1 la 5 ani;

- sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, CP, art. 275, închisoare de la 6 luni la 5 ani;

- represiune nedreaptă, CP, art. 283 alin. 1 și 2, închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică

 

×
Subiecte în articol: acuzatii dna