x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cine sunt cei 5 judecătorii din completurile de judecată după decizia CCR

Cine sunt cei 5 judecătorii din completurile de judecată după decizia CCR

09 Noi 2018   •   11:17
Cine sunt cei 5 judecătorii din completurile de judecată după decizia CCR

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat prin tragere la sorţi, vineri, în şedinţă publică, membrii completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, după decizia Curţii Constituţionale. 

Tragerea la sorţi a fost realizată de preşedintele Instanţei supreme, Cristina Tarcea, în prezenţa celor doi vicepreşedinţi. 

În urma tragerii la sorţi, Completul 1 penal este format din: Rodica Cosma, Valentin Horia Şelaru, Simona Cristina Neniţă, Francisca Maria Vasile şi Ioana Alina Ilie. Supleanţi la acest complet au fost desemnaţi: Tatiana Rog, Florentina Dragomir, Andrei Claudiu Rus, Luciana Mera şi Săndel Macavei. 

Acest complet are pe rol dosarele în care sunt judecaţi Liviu Dragnea, Toni Greblă, Victor Ponta, Sebastian Ghiţă. 

Completul 2 penal va fi compus din: Lavinia Lefterache, Ionuţ Matei, Gheorghe Aurel Ilie, Ştefan Pistol şi Ioana Bogdan. Supleanţi sunt: Oana Burnel, Rodica Aida Popa, Maricela Cobzariu, Leontina Şerban, Ilie Iulian Dragomir. 

Completul 2 penal are pe rol dosarele în care sunt judecaţi, printre alţii, Călin Popescu-Tăriceanu, Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu, dar şi Cristian David. 

De asemenea au fost desemnaţi membrii a două complete în materie civilă. 

Completul 1 civil este format din: Adina Georgeta Nicolae, Elena Carmen Popoiag, Minodora Condoiu, Iuliana Măireanu, Gheza Attila Farmarhy, iar Completul 2 civil din Alina Macavei, Florentina Duminecă, Ileana Dolache, Cezar Hâncu şi Claudia Vişoiu. 

"Sper să se sfârşească epopeea completelor de cinci, deşi, sinceră să fiu, am dubii în legătură cu acest aspect", a declarat Cristian Tarcea, după tragerea la sorţi. 

Curtea Constituţională a admis, miercuri, o sesizare a premierului Viorica Dăncilă şi a decis că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători. 

CCR a dispus că Instanţa supremă trebuie să ia de îndată măsurile necesare pentru constituirea completurilor de 5, în sensul desemnării prin tragere la sorţi a tuturor membrilor acestor completuri. 

Până la decizia CCR, erau traşi la sorţi doar patru judecători din aceste completuri, iar al cincilea era membru de drept, fiind, după caz, preşedintele sau vicepreşedintele Instanţei supreme, respectiv şeful Secţiei civile sau penale. 

La începutul lunii septembrie, Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004 în legătură cu alegerea completurilor de cinci judecători. 

Şefa Instanţei supreme, Cristina Tarcea, declara pe 25 septembrie că legea care modifică Legea 304/2004 nu are dispoziţii tranzitorii, care să impună, pentru anul 2018, tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători, ea urmând să fie aplicată din ianuarie 2019. AGERPRES

×