x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie a Geaninei Terceanu, trimisă în judecată în dosarul "Transferurilor"

Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie a Geaninei Terceanu, trimisă în judecată în dosarul "Transferurilor"

29 Mar 2016   •   21:20
Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie a Geaninei Terceanu, trimisă în judecată în dosarul "Transferurilor"
Sursa foto: Foto: luju.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul de eliberare din funcţie a judecătorului de la Tribunalul Bucureşti, Geanina Terceanu, suspendată de CSM, după ce a fost trimisă în judecată în dosarul "Transferurilor" pentru luare de mită, în schimbul pronunţării unor soluţii favorabile.

La începutul lunii februarie, judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul Bucureşti, acuzată că a primit 195.000 de euro pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul Transferurilor, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, alături de Ioan şi Victor Becali şi Cristi Borcea, condamnaţi anterior în dosar, precum şi de avocaţii George Iorgovan şi Daniel Petre.

La scurt timp după decizia DNA, Terceanu a fost suspendată din funcţie de către CSM. În luna martie, aceasta a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii demisia din magistratură.

Decretul a fost semnat, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, i-a fost repartizat dosarul în care fraţii Becali şi Borcea fuseseră trimişi în judecată pentru înşelăciune şi evaziune fiscală privind transferurile unor jucători.

Pe 3 aprilie 2012, Terceanu a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată şi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestora, achitare pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 („fapta nu există”).

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie, magistratul a primit, în intervalul aprilie 2009 - mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro, din care 185.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali, iar 10.000 de euro de la Cristian Borcea.

Din banii primiţi, magistratul a folosit 56.000 de euro pentru cumpărarea unei locuinţe de 93.000 de euro.

Avocaţii Iorgovan şi Petre au fost audiaţi în calitate de martori în legătură cu faptele de care sunt acuzaţi Terceanu şi cei trei oameni de fotbal în acest dosar, ocazii cu care aceştia au făcut afirmaţii mincinoase, potrivit procurorilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. În 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de Geanina Terceanu a fost desfiinţată printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare. Ioan Becali a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Victor Becali şi Cristi Borcea, la câte şapte.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi, de Tribunalul Bucureşti.

În urma rejudecării, tot la Curtea de Apel Bucureşti, toţi inculpaţii au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Cristian Borcea şi Ioan Becali - câte şase ani şi patru luni, Victor Becali - patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos - trei ani şi opt luni, Mihai Stoica - trei ani şi şase luni, Gheorghe Neţoiu şi Jean Pădureanu - câte trei ani şi patru luni, şi Gheorghe Popescu - trei ani, o lună şi zece zile.

Sursa: news.ro

×