x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ion Iliescu, inculpat în dosarul "Mineriada"! Fostul preşedinte a refuzat să dea o declaraţie la Parchetul General

Ion Iliescu, inculpat în dosarul "Mineriada"! Fostul preşedinte a refuzat să dea o declaraţie la Parchetul General

16 Ian 2017   •   10:57
Ion Iliescu, inculpat în dosarul "Mineriada"! Fostul preşedinte a refuzat să dea o declaraţie la Parchetul General

Fostul preşedinte Ion Iliescu a refuzat să dea o declaraţie la Parchetul General, unde a fost chemat luni de procurorii militari pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de inculpat în dosarul "Mineriada", fiind acuzat de infracţiuni contra umanităţii.


Ion Iliescu a stat aproximativ o oră în sediul Parchetului, iar, la ieşire, a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii.

În schimb, avocatul său, Andrei Georgescu, a spus că fostul preşedinte nu a dat declaraţii în dosar.

"Nu a dat nicio declaraţie. A fost începută acţiunea penală împotriva dumnealui. A căpătat o calitate nouă, aceea de inculpat. Urmează să pregătim apărarea. Acest dosar a fost redeschis în 2014. Este o ordonanţă de redeschidere dată de fostul procuror general Niţu. Trebuie să o evaluăm, să vedem ce este acolo şi să vedem materialul de la dosar", a afirmat avocatul Andrei Georgescu.

Potrivit acestuia, Ion Iliescu a reacţionat "foarte bine" atunci când a fost anunţat de procurori că are calitatea de inculpat.

Săptămâna trecută, procurorii militari au audiat mai multe persoane puse sub acuzare în acest dosar - Gelu Voican Voiculescu, Miron Cozma şi Adrian Sârbu, dar şi mai mulţi martori, cel mai cunoscut fiind scriitorul Andrei Pleşu.

În dosarul "Mineriada" sunt cercetaţi penal, printre alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru - fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu - fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Procurorii militari susţin că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat "un atac generalizat şi sistematic", lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Sursa - AGERPRES

×