x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ion Țiriac, chemat în faţa judecătorilor de finul lui Klaus Iohannis

Ion Țiriac, chemat în faţa judecătorilor de finul lui Klaus Iohannis

18 Iul 2019   •   14:03
Ion Țiriac, chemat în faţa judecătorilor de finul lui Klaus Iohannis

Ion Ţiriac a ajuns la Tribunalul Bucureşti, după ce finul lui Klaus iohannis, Marius Vecerdea, a contestat alegerile de la Federaţia Română de Tenis.

Supărat că a pierdut alegerile, în faţa lui Ţiriac, Vecerdea a acuzat implicaţii politice în organizarea alegerilor şi a făcut plângere în instanţă.

În replică Ţiriac spunea în urmă cu o săptămână despre Marius Vecerdea că se folosesşte de faptul că e finul preşedintelui Klaus Iohannis pentru a împiedica activitatea federaţiei.

Ion Țiriac- „Dacă aș ști ce s-a i întamplat, aș spune. Nu am înțeles nici 1 % din termenele juriride, se pare că e un cetățean american și de 4 ani dă în judecată Federația de Tenis din orice motiv, eu am treabă. S-a ales democratic, că eram în sală când s-a ales. Din păcate, nu s-a ales dumnealui, nu înțeleg și sa fiu sincer, dumneavoastră credeți că chiar mă interesează pe mine unul care vine din Congo sau din altă parte și ne dă în judecată, nu mă interesează”. 

Marius Vecerdea- „Dumnealui nu are nicio funcție la tenis, până la sentință el nu poartă calitatea de presedinte. Nu am să cred niciodată că într-o țară europeană doar apariția unui unui tătuc, unui apropae dictator, așa cum chiar în primul discurs după adunarea generală a tinurt să precizeze într-o formă foarte interesantă Țiriac, nu cred că instanțele de judecată vor reacționa doar la apariția unui nume, unui om care nu respecta legea. Agresivitatea domnului Țiriac este incredibilă”. 

„Toată lumea s-a strâns în jurul "Tătucului", care a pus mâna pe federaţie. Foarte bine, dar sunt probleme mari legate de această Adunare Generală care este nestatutară. Instanţa va dovedi acest lucru, pentru că se va merge în instanţă. Şi la nivelul vicepreşedinţilor este o mare problemă. Există o sincopă în lege, care a fost lăsată intenţionat pentru a lăsa calea unor găşti să dicteze tot ce înseamnă în federaţiile sportive naţionale şi, deci, în aproape tot sportul românesc. Aceşti indivizi au acaparat FRT şi se caţără pe succesul Simonei Halep şi al naţionalei de fete a României”. 

Antena 3

×
Subiecte în articol: ion tiriac