x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ionuţ Negoiţă, executat silit de bancă pentru o datorie de peste un milion de euro

Ionuţ Negoiţă, executat silit de bancă pentru o datorie de peste un milion de euro

27 Iul 2017   •   16:24
Ionuţ Negoiţă, executat silit de bancă pentru o datorie de peste un milion de euro

Patronul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Ionuţ Negoiţă, a fost executat silit de Banca Transilvania pentru o datorie de peste un milion de euro, el pierzând o vilă şi mai multe terenuri. 

Judecătoria Sectorului 3 a admis o solicitare a Băncii Transilvania privind executarea silită a patronului de la Dinamo, decizia fiind definitivă. 

"Admite cererea. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de actul adiţional la contractul de garanţie reală imobiliară autentificat sub nr. 113/16.10.2007 de NP Ioana Olaru, autentificat sub nr. 312/12.08.2008 de NP Ioana Olaru, pentru recuperarea sumei de 1.018.969 euro+4.124 lei, la care se adaugă accesorii şi cheltuieli de executare silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, prin urmărirea silită imobiliară a imobilului-teren şi construcţie-compus din teren în suprafaţă de 243,76 mp şi locuinţă-vilă edificată pe acesta, cu regim de înălţime P+1E+M şi o suprafaţă construită de 129,97 mp; cotă indiviză de 1/30 din terenul în suprafaţă totală de 2.006,68 mp, liber de construcţii, destinaţia de spaţiu verde; cotă indiviză de 1/310 din terenul în suprafaţă totală de 13.676,53 mp, având destinaţia de drum de acces, până la realizarea dreptului, inclusiv a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac", se arată în decizia instanţei.

AGERPRES

×