x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Iordache, despre adoptarea legilor Justiţiei: Nu există niciun motiv de îngrijorare

Iordache, despre adoptarea legilor Justiţiei: Nu există niciun motiv de îngrijorare

21 Dec 2017   •   19:19
Iordache, despre adoptarea legilor Justiţiei: Nu există niciun motiv de îngrijorare

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat joi că "nu există niciun motiv de îngrijorare", deoarece cele trei legi privind acest domeniu au fost adoptate în urma unei consultări publice.

"Nu există niciun motiv de îngrijorare, cele trei legi au fost adoptate într-o consultare publică care nu cred că a existat până în acest moment şi este rezultatul observaţiilor primite de la CSM, de la asociaţiile profesionale şi răspunde corelărilor legilor adoptate acum 13 ani prin asumarea răspunderii Guvernului", a spus Iordache.

El a adăugat că, prin modificările aduse, a fost păstrată "o justiţie independentă".

"Noi, prin modificările pe care le-am făcut, am păstrat o justiţie independentă, deciziile se vor lua fie la numiri, fie la separarea carierelor de către CSM, de către judecători, de către procurori astfel încât, fie că discutăm de carieră fie că discutăm de înfiinţarea unei secţii speciale, fie că discutăm de CSM în ansamblul său, fie că discutăm de CSM în cele două secţii, fie că discutăm de Inspecţia Judiciară, în toate aceste etape sau în toate aceste aspecte factorul politic este eliminat", a susţinut Iordache.

Întrebat dacă va cere avizul Comisiei de la Veneţia, aşa cum solicită ambasadorii UE, Iordache a spus că nu este necesar un asemenea aviz.

"Nu este necesar un aviz al Comisiei de la Veneţia pentru că schimbările pe care noi le-am făcut, atât la numirile procurorilor, atât la Inspecţia Judiciară, cât şi la secţiile celelalte din cadrul Parchetului General, nu sunt făcute decât eliminând factorul politic şi sunt făcute cu reprezentanţii CSM. Din punctul meu de vedere, acest aviz al Comisiei de la Veneţia poate fi cerut, dar înainte de a critica aceste legi haideţi să le citim în integralitatea lor şi să vedem că atât independenţa Justiţiei, dar şi lupta anticorupţie, nu numai că nu este împiedicată, ci este întărită", a afirmat Iordache.

El a adăugat că îi invită pe toţi cei care critică cele trei legi ale Justiţiei "să se uite cu foarte mare obiectivitate".

"A fost o îngrijorare că prerogativele preşedintelui vor fi diminuate, a fost o anumită îngrijorare că vom modifica structural modalitatea de numire şi de revocare a procurorilor cu rang înalt. Eu rog toţi cei care aduc critici la cele trei legi (ale justiţiei - n. red.) să se uite cu foarte mare obiectivitate pentru că legile sunt nişte legi mai bune, nişte legi mai coerente, nişte legi în concordanţă cu normele şi cu legislaţia europeană şi nu fac decât să ajute sistemul judiciar din România", a mai precizat Iordache. AGERPRES

×
Subiecte în articol: florin iordache