x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Judecătorii ICCJ despre impozitarea pensiilor speciale: Încalcă principiul egalității

Judecătorii ICCJ despre impozitarea pensiilor speciale: Încalcă principiul egalității

18 Iun 2020   •   20:37
Judecătorii ICCJ despre impozitarea pensiilor speciale: Încalcă principiul egalității

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin în sesizarea trimisă Curții Constituționale cu privire la impozitarea progresivă a pensiilor speciale că această măsură este discriminatorie și contravine principiului egalității.

Judecătorii ICCJ arată în hotărârea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la impozitarea progresivă a pensiilor speciale, cu până la 85%, că se încalcă principiul „așezării juste și echitabile a sarcinii fiscale”.

„Noul sistem de impunere instituit sub denumirea de poate fi calificat ca un nou impozit pe venit stabilit numai cu privire la anumite categorii de venituri. În circumstanțele expuse, considerăm că regimul de impunere reglementat de dispozițiile criticate reprezintă o măsură de politică fiscală ce contravine principiului egalității/nediscriminării și principiului așezării juste și echitabile a sarcinii fiscale. O asemenea opțiune nu își poate găsi o justificare rezonabilă nici chiar în conjunctura economică globală care fundamentează promovarea reglementării în discuție”, se arată în hotărâre.

Judecătorii susțin că astfel pensiile vor fi supuse unei duble impuneri.

„Rezultă, astfel, că pensiile vizate de lege sunt supuse unei duble impuneri, contrar principiului nediscriminării și principiului așezării juste și echitabile a sarcinii fiscale. Această , pe lângă faptul că este discriminatorie și reprezintă de fapt un impozit pe venit deghizat, se calculează practic asupra venitului net din pensii, după deducerea din pensia brută a impozitului pe venit, ceea ce duce practic, de la un anumit nivel, la un procent de fiscalizare calculat la pensia brută de 95%. În aceste condiții, prin cuantumul ridicat, măsura instituirii taxei reprezintă o adevărată confiscare și este de natură a afecta însăși substanța dreptului”, au arătat judecătorii ICCJ.

Potrivit acestora, impunerea taxei vizează o categorie restrânsă de contribuabili.

„Prin raportare la cuantumul de 7.000 de lei al sumei nesupuse taxei criticate, este lesne de observat faptul că impunerea taxei vizează o categorie restrânsă de contribuabili care obține venituri din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă în condițiile legilor speciale amintite. Așa cum rezultă din expunerea de motive a legii, taxa de 85% pentru veniturile din pensii care depășesc 7.001 lei va afecta în principal categoria pensionarilor magistrați, în cazul cărora pensia medie în plată la finele lunii aprilie 2019 era de circa 18.000 lei, iar, subsecvent, se va răsfrânge asupra pensionarilor aeronautic civil navigant, în cazul căruia pensia medie în plată la același moment este menționată ca fiind de circa 10.000 lei. Potrivit acelorași exemple menționate în expunerea de motive, celelalte categorii de pensii reglementate prin legi
speciale supuse taxei instituite vor fi afectate într-o măsură extrem de redusă sau chiar deloc (spre exemplu: pensia medie în plată la finele lunii aprilie 2019, stabilită în baza Legii nr. 94/1992 era de circa 7.700 lei, iar cea stabilită în baza Legii nr. 7/2006 era de circa 4.400 lei)”, mai arată judecătorii.

Judecătorii ICCJ au hotărât să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: impozitare pensii speciale