x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Kovesi: Este dreptul inculpatului să facă denunţuri

Kovesi: Este dreptul inculpatului să facă denunţuri

14 Feb 2018   •   21:43
Kovesi: Este dreptul inculpatului să facă denunţuri

Orice inculpat are dreptul să facă denunţuri, însă este obligaţia procurorilor de a verifica veridicitatea celor denunţate, a afirmat, miercuri, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi.

 

"Sunt situaţii în care inculpaţii vin şi fac denunţuri, la DNA sau la alte structuri de parchet. Este dreptul lor să facă denunţ, nu putem să interzicem unor persoane să facă denunţuri. Accesul la justiţie este liber. Obligaţia procurorului este de a verifica acel denunţ, nu luăm de bun orice denunţ care este făcut. Fiecare denunţ trebuie verificat, pentru că în spatele denunţului, de foarte multe ori, sunt alte interese. La fel cum este dreptul inculpatului de a se apăra public sau de a face afirmaţii, este răspunderea lui", a declarat Kovesi într-o conferinţă de presă.

Ea a adăugat că nu orice denunţ are drept consecinţă întocmirea unui rechizitoriu, ci doar cele care sunt confirmate de probe.

"Pot doar să vă spun că orice denunţ făcut de inculpat este verificat. El poate fi confirmat prin probele care se administrează sau, aşa cum se întâmplă în multe situaţii, poate fi infirmat de probele care se administrează în cauză. Nu înseamnă că dacă un inculpat face un denunţ, automat procurorii vor face o trimitere în judecată", a precizat şefa DNA.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Kovesi dna sef dna inculpat denunt