x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Kovesi: Nu sunt un om perfect, dar niciodată nu am încălcat legea

Kovesi: Nu sunt un om perfect, dar niciodată nu am încălcat legea

18 Mar 2019   •   13:10
Kovesi: Nu sunt un om perfect, dar niciodată nu am încălcat legea
Sursa foto: Lucian Alecu

Fostul procuror şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu este un om perfect, însă nu a încălcat niciodată legea.

Kovesi a fost audiată luni la Instanţa supremă într-un proces în care Inspecţia Judiciară contestă un ordin prin care fosta şefă a DNA a desemnat-o pe consiliera sa, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la DNA Suceava şi DNA Iaşi.

Inspecţia Judiciară o acuză pe Kovesi de abateri disciplinare, pe motiv că nu avea voie să desemneze un judecător să controleze activitatea unor procurori.

Acţiunea disciplinară a fost respinsă de Secţia pentru procurori a CSM pe data de 13 iunie 2018, însă Inspecţia a atacat decizia la Instanţa supremă.

"Nu am comis nicio abatere disciplinară. Am fost timp de şase ani procuror general al României şi am emis zeci de ordine, unele în vigoare şi acum. Cu privire la abaterile disciplinare care mi se impută, acuzaţia este extrem de neclară. Nu o să găsiţi în ordinul respectiv faptul că eu am dispus un control asupra procurorilor. Acel tip de control era prevăzut în regulamentul de ordine interioară. Ar trebui să fim deranjaţi că vine un judecător şi ajută un procuror să îşi facă ordine în activitate? Avem procurori detaşaţi la Ministerul Justiţiei şi nu am auzit că a fost deranjat cineva de controale. Am fost cercetată de Inspecţia Judiciară că am dispus un control şi în alte lucrări am fost cercetată că nu am efectuat controale. Care ar trebui să fie conduita unui manager? Nu am dispus un control pentru a afecta imaginea procurorilor, aşa cum susţine Inspecţia Judiciară, pentru că acel control era confidenţial. Eu nu sunt un om perfect, dar niciodată nu am încălcat legea. Cum a cuantificat Inspecţia Judiciară rezultatul acelui control? A făcut măsurători că încrederea în justiţie şi procurori a scăzut? Sunt procuror de 24 ani şi nu am încălcat legea niciodată. Din octombrie 2018, am fost cercetată disciplinar în 4 dosare, am 40 de verificări disciplinare deschise şi peste 20 de dosare penale. Este ciudat cum am reuşit să le fac pe toate în ultimul an", a spus Kovesi.

De cealaltă parte, reprezentantul Inspecţiei Judiciare a declarat că, pe 5 iulie 2017, Kovesi a emis un ordin, prin care consiliera sa, judecătoarea Dana Tiţian, a fost desemnată să facă parte dintr-o comisie de control la structurile teritoriale ale DNA din Iaşi şi Suceava.

"Există un ordin al procurorului general, care spune că un control ierarhic se face direct sau prin procurori desemnaţi. Or, doamna Tiţian era judecător. Tiţian a verificat dosare în curs de soluţionare, a dat îndrumări procurorilor, le-a verificat fişele de activitate. Vi se spune că a fost vorba de un control care nu i-a vizat pe procurori. A fost legal acest ordin? Rămâne ca dumneavoastră să stabiliţi asta. Nu putem să punem un judecător să controleze un procuror şi invers. Vă rog să faceţi ca adevărul gol-goluţ să iasă demn din sala de judecată", a spus reprezentantul Inspecţiei Judiciare. AGERPRES

×
Subiecte în articol: laura codruta kovesi