x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Lazăr: Modificările legilor Justiţiei, făcute în grabă, afectează marile dosare

Lazăr: Modificările legilor Justiţiei, făcute în grabă, afectează marile dosare

15 Oct 2018   •   11:35
Lazăr: Modificările legilor Justiţiei, făcute în grabă, afectează marile dosare

Proiectele de modificare a legilor Justiţiei, care sunt făcute în grabă, sunt de natură să afecteze dosarele care sunt în curs, precum cele de pe rolul Parchetelor militare, a declarat, luni, procurorul general al României, Augustin Lazăr, la sediul CSM. 

"Din păcate, proiectele de acte normative, care sunt făcute în grabă, sunt de natură să afecteze dosarele care sunt în curs. De exemplu, pentru marile dosare care sunt pe rolul Ministerului Public şi sunt foarte bine cunoscute, de exemplu cele de pe rolul Parchetelor militare, au fost concentrate resursele umane prin delegare, aduse de la mai multe Parchete pentru a rezolva dosare mari şi complexe. Ei bine, în aceste situaţii vor înceta delegările pe funcţiile respective, iar colectivele care lucrează în acest moment vor fi desfiinţate", a spus Lazăr. 

Întrebat dacă este vorba de dosarul Revoluţiei sau de cel privind protestul din 10 august, Lazăr a afirmat că este vorba despre "toate dosarele". 

"Va fi foarte dificil de imaginat cum vor putea fi finalizate aceste dosare, despre care toată lumea susţine că dorim să fie finalizate ca România să nu mai plătească sume mari de bani în urma condamnărilor CEDO", a susţinut procurorul general al României. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Augustin Lazăr