x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Licu: Procurori şi poliţişti sunt la Craiova pentru verificări în dosarul deschis după preluarea minorei Sorina

Licu: Procurori şi poliţişti sunt la Craiova pentru verificări în dosarul deschis după preluarea minorei Sorina

24 Iun 2019   •   10:12
Licu: Procurori şi poliţişti sunt la Craiova pentru verificări în dosarul deschis după preluarea minorei Sorina

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, anunţă că poliţişti judiciari şi procurori ai Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) se află la Craiova, unde fac verificări într-un dosar penal deschis vineri, după apariţia în presă a imaginilor cu preluarea spre adopţie a minorei Sorina.

"Vă asigur că în calitate de procuror general nu tolerez abuzuri şi nu voi acoperi greşeli. Prin urmare, încă de vineri după-amiază, în cadrul SIIJ a fost constituit un dosar penal ce are ca obiect cercetarea împrejurărilor ce s-au semnalat în mass-media", a spus magistratul.

El a explicat că presa nu a fost anunţată mai devreme despre constituirea unui dosar în acest caz din raţiuni procedurale.

"Până în acest moment, nu am vrut să facem cunoscut acest lucru, din raţiuni ce ţin de managementul dosarului. Dar pot să vă informez acum că, la această oră, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a ajuns o echipă de procurori şi poliţişti din cadrul SIIJ. În cadrul acestui dosar vor fi verificate toate faptele ce au condus la această situaţie nefericită", a mai spus Bogdan Licu.

Pe lângă aspectele legate de ancheta penală, a adăugat el, vor fi analizate toate posibilităţile oferite de lege pentru a se asigura că acelui copil îi sunt restabilite şi respectate drepturile.

"Codul de procedură civilă oferă Ministerului Public calitatea procedurală de a acţiona în numele minorei Sorina", a subliniat Bogdan Licu. AGERPRES

×