x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dragnea, intampinat la ICCJ de cativa protestatari

Dragnea, intampinat la ICCJ de cativa protestatari

21 Mar 2018   •   10:13
Dragnea, intampinat la ICCJ de cativa protestatari

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat miercuri dimineaţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde urmează a fi audiat în dosarul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

 

Dragnea a fost aşteptat de câţiva protestatari, care scandau, pe trotuarul de vizavi de Instanţa supremă, lozinci împotriva lui şi a partidelor din coaliţia de guvernare.

La intrarea în curtea instanţei s-a produs o busculadă, iar jurnaliştii s-au plâns că au fost împiedicaţi de jandarmi să ajungă la liderul PSD pentru a-i lua o declaraţie.

Liviu Dragnea nu a dorit să răspundă întrebărilor puse de jurnalişti. AGERPRES

×