x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Liviu Dragnea nu voia ca soţia lui să fie funcţionar public şi să depună declaraţie de avere (dosar)

Liviu Dragnea nu voia ca soţia lui să fie funcţionar public şi să depună declaraţie de avere (dosar)

25 Aug 2016   •   00:17
Liviu Dragnea nu voia ca soţia lui să fie funcţionar public şi să depună declaraţie de avere (dosar)
Sursa foto: LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

Liviu Dragnea nu dorea ca fosta lui soţie să fie funcţionar public şi astfel să depună declaraţie de avere şi a cerut înfiinţarea unui serviciu în cadrul DGASPC Teleorman, care să poată funcţiona cu personal contractual şi care a fost condus de aceasta, se arată în actele dosarului prin care cei doi au fost trimişi în judecată de DNA.

Potrivit documentelor, fosta şefă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, Floarea Alesu, de asemenea deferită justiţiei în acest dosar, le-a povestit procurorilor că, în urma modificării legislaţiei în anul 2009, respectiv în cursul lunii iulie, i s-a cerut de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) ca funcţiile contractuale din cadrul DGASPC Teleorman să fie transformate în funcţii publice.

În acest context, Floarea Alesu l-a informat pe Liviu Dragnea, la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean, că ANFP nu a aprobat ca Biroul de proiecte programe şi strategii al DGASPC Teleorman, al cărui şef era Bombonica Dragnea, la acel moment soţia lui, să rămână încadrat cu personal contractual.

Astfel, Dragnea i-a cerut să găsească o modalitate de a înfiinţa în cadrul DGASPC Teleorman un serviciu cu personal contractual în care să fie încadrate soţia acestuia, dar şi două persoane care figurau pe organigrama Direcţiei, dar care, de fapt, lucrau la sediul PSD Teleorman. În urma solicitării preşedintelui CJ Teleorman, a fost înfiinţat Serviciul Secretariat.

"Înfiinţarea serviciului s-a realizat ca urmare a solicitării preşedintelui Consiliului Judeţean Teleorman Dragnea Nicolae, ca doamna Dragnea Bombonica, soţia acestuia să nu fie funcţionar public, ci personal contractual. I-am arătat acestuia ca variantă de serviciu cu personal contractual doar Serviciul Administrativ care avea în componenţă pază, PSI, şoferi şi femei de serviciu şi acesta m-a trimis la consilierul său personal cu care să analizez organigrama şi să găsesc o altă variantă motivându-mi că doar nu o să o pun pe soţia sa şefă peste femeile de serviciu", a declarat Floarea Alesu.

Fosta şefă a Serviciului Resurse Umane a arătat că Bombonica Dragnea a refuzat să fie numită funcţionar public pentru a nu da declaraţii de avere.

"Am aflat acest aspect de la directorul Alesu Floarea cu ocazia întocmirii organigramei, când aceasta mi-a spus că 'şefu', referindu-se la Dragnea Liviu, nu vrea ca soţia sa să fie funcţionar public şi ca aceasta să dea declaraţie de avere", a afirmat persoana în cauză.

În ceea ce le priveşte pe cele două persoane care figurau în organigrama DGASPC, dar în realitate lucrau în sediul PSD, respectiv Adriana Botorogreanu şi Anisa Niculina Stoica, Floarea Alesu a arătat că Liviu Dragnea avea cunoştinţă despre această situaţie şi chiar i-a cerut să o menţină până la găsirea unei soluţii.

"Dragnea Liviu Nicolae mi-a confirmat că avea cunoştinţă despre această situaţie şi mi-a cerut să le menţin în funcţiile deţinute la DGASPC pe cele două şi respectiv să tolerez în continuare acea situaţie în sensul ca să le las pe cele două să lucreze tot la sediul DGASPC Teleorman până când va găsi o soluţie de angajare definitivă la sediul PSD Teleorman. (...) Dat fiind acest fapt şi că cele două angajate continuau să figureze şi să funcţioneze pe organigrama DGASPC şi să lucreze la sediul PSD Teleorman, preşedintele CJ Teleorman, Dragnea Liviu, mi-a cerut să găsesc o modalitate prin care să pot înfiinţa în cadrul organigramei DGASPC Teleorman un serviciu cu personal contractual în care să fie încadrată şi soţia acestuia şi cele două angajate", a declarat fosta şefă a DGASPC Teleorman, conform documentelor de la dosar.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare la fals intelectual.

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei: Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman; Ionel Marineci, la data faptei şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei; Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman; Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, ce avea în componenţă şi Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi; Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare; Constantin Claudiu Balaban, fost şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria; Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, ambele funcţionare în cadrul DGASPC Teleorman; Rodica Miloş (fostă Ogrija, fostă Drăghici), director executiv adjunct al DGASPC Teleorman. www.agerpres.ro

×