x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Liviu Pop, audiat la DNA în dosarul în care Sorina Pintea este cercetată pentru luare de mită

Liviu Pop, audiat la DNA în dosarul în care Sorina Pintea este cercetată pentru luare de mită

09 Mar 2020   •   13:50
Liviu Pop, audiat la DNA în dosarul în care Sorina Pintea este cercetată pentru luare de mită
Sursa foto: gov.ro

Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, a fost audiat luni la DNA în dosarul în care Sorina Pintea este cercetată sub control judiciar pentru luare de mită, scrie Antena 3.

Liviu Pop a fost citat pentru a da lămuriri în dosarul Sorinei Pintea, în condiţiile în care fiul acesteia l-a acuzat că i-ar fi intermediat o întâlnire cu denunţătorul din dosar.

În ziua în care a fost reținută Sorina Pintea, fiul acesteia a postat pe rețelele sociale un mesaj în care a susținut că s-a întâlnit cu denunțătorul din dosarul de mită al mamei sale și că acesta ar fi spus că i-a dat mai multe tranșe de bani senatorului Liviu Marian Pop pentru ca aceștia să ajungă la fostul ministru al Sănătății.

Senatorul Liviu Marian Pop a negat acuzațiile că ar fi cerut bani de la denunțător și a susținut că nu a discutat niciodată despre bani cu Sorina Pintea.

De asemenea, el a spus că va formula plângere penală împotriva fiului fostului ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, pentru a-i cere daune morale pentru "prejudiciul de imagine provocat de declaraţiile iresponsabile".

Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, este acuzată de către DNA de luare de mită în formă continuată. Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea a fost reținută și ulterior arestată preventiv în acest dosar, iar vineri a fost eliberată din arest după ce Curtea de Apel București a decis plasarea acesteia sub control judiciar pentru 60 de zile.

×
Subiecte în articol: liviu pop sorina pintea