x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Locotenentul lui Pinalti ajunge la Cape Town. Martorii, părtași la hoție, făcuți scăpați

Locotenentul lui Pinalti ajunge la Cape Town. Martorii, părtași la hoție, făcuți scăpați

de Dan Constantin    |    15 Feb 2018   •   09:35
Locotenentul lui Pinalti ajunge la Cape Town. Martorii, părtași la hoție, făcuți scăpați

Gheorghe Ștefan a avut interdicție de a comunica, până la condamnarea lui definitivă la Înalta Curte, atât cu ceilalți inculpați, cât și cu martorii. Din lunga listă a acestora, care au depus și denunțuri în cauză, la fel ca Draghiș și Mazilu Cecilia, am mai reținut câteva nume: Dragoș Șerban Stan, Adrian Ujeniuc, Cristian Eftene, Gabriel Marin, Răzvan Tomi, Aurelian Cristian Colman, Gabriel Muraru, Elena Alexandra Goicea, Laurențiu Stoica, Clitemnestra Volschi, Claudia Diana Vlădescu, Chanine Khalil Abi, Horia Barabaș, Dan Besciu, Vasile Andrei, Adrian Fortunescu, Viorel Vasile. Biografia lui Muraru, devenit mâna dreaptă a primarului Gheorghe Ștefan, este de reținut. Fost ofițer la UM 01027 Piatra-Neamț, apoi profesor de istorie și transformat în om de afaceri și proprietar de firme, împreună cu Draghiș, este alesul Elenei Udrea să dezvolte turistic Muntele Coșla cu fonduri de zeci de milioane de euro. Este artizanul celebrei gondole care urcă pe Pietricica, ,,transferat” apoi la Transelectrica, în grupul ,,băieților deștepți” din energie, coordonați de Stafie, și el omul lui Pinalti. După arestarea șefului, Muraru îl toarnă la greu, știind toate conturile și cotloanele în care se ascundeau banii. Iese distins din scenă pentru a se dedica prosperității țărilor din sudul Africii. Este COO, din 2017, la Africa Operations at Bluemarine Asset Holding, după ce trecuse pe la Sazberwerk Resources und Investionen. Khalil, care se învârtea ca peștele în apă pe la evenimentele familiei Băsescu - nunți, botezuri -, a plecat din România după ce şi-a lăsat operele scrise în biblioteca DNA, ca drepturi de autor primind 1.250.000 de dolari din cașcavalul Microsoft. Culacov a primit doar 900.000 de dolari, iar Adrian Ujeniuc - 440.000 dolari. Aurelian Cristian Colman, patron de paravan pentru plimbarea șpăgilor, ajunge prin Italia, la Fermo, pe malul Adriaticii. Dragoș Stan, unul dintre peștii mari ai industriei IT, face în continuare afaceri cu SRI, iar Gabriel Marin, boss-ul Omnilogic, are tot calitatea de ,,guler alb”. Cătălin Cedric Gigea, director la EADS România, pare și el scăpat de emoții după ce a scris ce trebuie la audieri. Tatomir Călin este singurul dintre directorii Microsoft România trimis în judecată în septembrie 2017. Cu o inculpare pentru complicitate la abuz în serviciu, iese și el ușor din scandal pentru că, evident, urma scapă turma.

 

Muraru Gabriel, dispecer al banilor murdari ai lui Pinalti, luptă acum pentru prosperitatea Africii de Sud

×
Subiecte în articol: gheorghe stefan