x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Măsura controlului judiciar, menținută față de Darius Vâlcov și Minel Prina

Măsura controlului judiciar, menținută față de Darius Vâlcov și Minel Prina

13 Apr 2016   •   19:33
Măsura controlului judiciar, menținută față de Darius Vâlcov și Minel Prina

Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, precum și fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, inculpați pentru infracțiuni de corupție într-un dosar pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), rămân sub control judiciar, conform deciziei luată de magistrații acestei instanțe miercuri.

Potrivit soluției pronunțată miercuri de magistrații ICCJ, se "menține măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpații Vâlcov Darius-Bogdan, Prina Minel Florin, Șușală Lucian Petruț, Timofte Petre Bogdan și Tomescu Constantin Cristian". Decizia privind menținerea controlului judiciar, pronunțată miercuri în ședință publică, poate fi contestată.

Tot miercuri, magistrații ICCJ au amânat cauza și au fixat un nou termen de judecată pe 24 mai.

Dosarul aflat pe rolul ICCJ, în care Vâlcov, Prina, Șușală, Timofte și Tomescu sunt inculpați are ca obiect infracțiuni de corupție iar ca obiecte secundare traficul de influență, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, spălarea de bani, evaziune fiscală.

În luna mai 2015, fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Vâlcov a fost acuzat de DNA de trafic de influență pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, firmă care a derulat contracte cu Compania de Apă Olt pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din orașele Slatina, Scornicești și Potcoava.

Darius Vâlcov mai este trimis în judecată pentru fapte de corupție și într-un dosar având ca obiect luarea de mită, aflat la Tribunalul Olt, în Camera preliminară și în care următorul termen este pe 20 aprilie.

 

Agerpres

×
Subiecte în articol: darius valcov