x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Medicul Irinel Popescu, la DNA

Medicul Irinel Popescu, la DNA

16 Mar 2016   •   12:43
Medicul Irinel Popescu, la DNA
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

UPDATE: Medicul Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie şi Transplant Hepatic Fundeni, a fost miercuri la DNA,fiind citat într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, relatează news.ro.

Irinel Popescu a venit la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) însoţit de un avocat şi nu a vrut să spună în ce calitate a fost chemat de procurori.

Medicul a stat la DNA aproximativ 20 de minute, el spunând la plecare că avocatul lui va da mai multe informaţii într-o conferinţă de presă. 

Potrivit unor surse judiciare, Irinel Popescu  a fost citat la DNA într-un dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie. 

 

Știrea initiala: Medicul Irinel Popescu a venit, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însoţit de avocatul său.

El nu a dorit să facă declaraţii presei la intrarea în sediul DNA. AGERPRES

 

×