x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul Justiţiei, după dezvăluirile de la Antena 3: Au ieșit multe la iveală. N-are sens să mai așteptăm ca Inspecţia Judiciară să confirme ceea ce în realitate știm

Ministrul Justiţiei, după dezvăluirile de la Antena 3: Au ieșit multe la iveală. N-are sens să mai așteptăm ca Inspecţia Judiciară să confirme ceea ce în realitate știm

12 Feb 2018   •   15:41
Ministrul Justiţiei, după dezvăluirile de la Antena 3: Au ieșit multe la iveală. N-are sens să mai așteptăm ca Inspecţia Judiciară să confirme ceea ce în realitate știm

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni, la Antena 3, că nu va sesiza Inspecția Judiciară în urma dezvăluirilor privind activitatea DNA, deoarece "nu are e sens să mai așteptăm ca IJ să confirme ceea ce în realitate știm".

"Nu mi-a fost solicitată o revenire mai devreme. Așteptări din partea mea referitoare la problema pusă știu că sunt. Presiune asupra mea nu este. În ceea ce mă privește, nu voi sesiza Inspecția Judiciară. La acest moment, nu mai este necesară sesizarea Inspecției judiciare, dacă aș sesiza, ar trebui să aștept rezultatele verificării. Au ieșit multe la iveală, dacă lucrurile așa stau este bine ca oamenii să cunoască adevărata față a modului cum se face activitatea de urmărire penală, ca românii să știe dacă se respecta sau nu ceea ce Constituția spune", a precizat Toader.

Ministrul Justiției a adăugat că el are finalizat raportul privind activitatea DNA, pe care îl poate prezenta oricând: "Nu voi sesiza inspecția, am raportul privind activitatea DNA-ului și îl pot prezenta oricând. Pot, de asemenea, să prezint în plenul Parlamentului un raport sinteză privind activitatea ministerului, DIICOT-ului și DNA-ului. Voi reveni în țară și voi vedea care este varianta cea mai potrivită".

Întrebat dacă lucrurile sunt atât de grave, încât nu mai este necesară sesizarea IJ, Toader a precizat: "Cred că da, n-are sens să mai așteptăm Inspecția Judiciară să confirme ceea ce în realitate știm, să prelungească termenul pe care trebuie să-l așteptăm". 

Întrebat dacă decizia sa, după întocmirea raportului privind activitatea DNA, este revocarea procurorului-șef Laura Codruța Kovesi, ministrul Justiției a spus: "Raportul va propune o măsură".

×
Subiecte în articol: tudorel toader