x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul Justiţiei: Voi face evaluarea procurorului general în maximum 30 de zile

Ministrul Justiţiei: Voi face evaluarea procurorului general în maximum 30 de zile

27 Aug 2018   •   11:47
Ministrul Justiţiei: Voi face evaluarea procurorului general în maximum 30 de zile

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat luni că va face evaluarea activităţii procurorului general, Augustin Lazăr, în maximum 30 de zile, precizând că a luat această decizie întrucât a observat că de-a lungul timpului Ministerul Public "s-a îndepărtat treptat-treptat de la rolul constituţional pe care îl are". 

"Decizia de demarare a procedurii de evaluare a procurorului general (...) n-a venit nici din senin, nici circumstanţial. Eu am observat de-a lungul timpului (...) cum Ministerul Public s-a îndepărtat treptat-treptat de la rolul constituţional pe care îl are. Eu am observat cum activitatea Ministerului Public s-a îndepărtat progresiv de la rolul de garantare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. (...) Voi face evaluarea în maxim 30 de zile, voi prezenta public rezultatele. Eu n-aş spune acum că vor fi negative sau pozitive, dar ca şi în precedent voi face o radiografie a activităţii manageriale desfăşurate de către procurorul general şi voi trage o concluzie", a declarat Tudorel Toader. 

Potrivit ministrului Justiţiei, criteriile de evaluare a procurorului general sunt "cele din lege". 

Toader a reamintit că a transmis cu multă vreme în urmă faptul că urmează să fie făcute astfel de evaluări.

"Când transmiteam eu că vine o vreme când fiecare trebuie evaluat? Cu mult în urmă. (...) Sigur, şi eu voi fi evaluat la un moment dat. (...) Nu fac decât să pun în aplicare ceea ce spuneam atunci, nu ceea ce spune domnia sa astăzi", a afirmat Tudorel Toader, întrebat cum comentează afirmaţiile lui Augustin Lazăr care a sugerat că politicul ar fi avut o influenţă asupra acestei decizii de evaluare a sa. 

De asemenea, întrebat de ce nu a făcut evaluarea procurorului general la momentul respectiv, ministrul Justiţiei a răspuns: "Nu venise vremea". 

Totodată, chestionat dacă nu se impune şi o evaluare a Inspecţiei Judiciare de către MJ, Toader a răspuns: "Deocamdată vorbim de această evaluare, le luăm pas cu pas". 

Ministrul Justiţiei a participat luni la Reuniunea anuală a diplomaţiei române care are loc în aceste zile la Bucureşti. AGERPRES

×
Subiecte în articol: tudorel toader