x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul Toader anunţă dotarea fiecărei instanţe cu terminale interactive de tip kiosk

Ministrul Toader anunţă dotarea fiecărei instanţe cu terminale interactive de tip kiosk

17 Ian 2019   •   11:13
Ministrul Toader anunţă dotarea fiecărei instanţe cu terminale interactive de tip kiosk

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi că MJ a iniţiat procedura pentru dotarea instanţelor de judecată cu 237 de terminale interactive de tip kiosk.

''Ministerul Justiţiei a iniţiat procedura de achiziţie publică pentru dotarea instanţelor de judecată cu un număr de 237 de terminale interactive de tip kiosk. Echipamentele care vor fi achiziţionate vor asigura o dotare unitară la nivelul tuturor instanţelor cu acest tip de echipamente moderne", scrie Tudorel Toader pe Facebook.

Potrivit ministrului, până la acest moment, unele dintre echipamentele existente au fost scoase din uz ca urmare a uzurii tehnice şi morale, precum şi a costurilor de mentenanţă crescute. Astfel, la momentul actual, dotarea instanţelor la nivel naţional cu asemenea echipamente de informare este neunitară, arată ministrul Justiţiei.

"Utilizarea cu regularitate în procesul de informare a justiţiabililor prezenţi la sediul instanţei a acestei 'interfeţe' digitale va duce pe de-o parte la o informare calitativ superioară a acestora, iar pe de altă parte va degreva personalul instanţei responsabil cu interacţiunea cu publicul, care îşi va putea concentra efortul spre alte activităţi specifice interne", menţionează Toader.

În acest context, precizează acesta, în scopul facilitării comunicării dintre justiţiabili şi instanţe, se vor constitui centre de informare (similare celor existente în instanţele din statele UE), care vor conţine materiale despre principalele proceduri judiciare, precum şi cu privire la principalele evoluţii normative. AGERPRES

×
Subiecte în articol: tudorel toader