x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Mircea Băsescu vrea să scape de închisoare. A dat statul român în judecată

Mircea Băsescu vrea să scape de închisoare. A dat statul român în judecată

06 Dec 2016   •   10:54
Mircea Băsescu vrea să scape de închisoare. A dat statul român în judecată

Fratele fostului președinte al României, Traian Băsescu, a transmis o cerere de chemare a statului român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Mircea Băsescu, prin avocatul său, Nelu Tașcă, cere instanței europene să explice de ce în cazul său instanța care a judecat contestația DNA privind eliberarea condiționată a stabilit menținerea în detenție.

Concret, se arată în documentul trimis CEDO, starea de sănătate a fratelui fostului președinte este una ”precară” și că motivele menținerii sale în detenție nu ar fi unele obiective ci mai degrabă generate de ”mediatizare excesivă a cazului” cât și de ”presiunile politice.”, se arată în documentul citat de vocea.biz.

”Arăt faptul că reclamantul Băsescu Mircea este în prezent deţinut ca urmare a condamnării sale şi că acesta are o stare de sănătate precară, astfel cum reiese din documentele ataşate acţiunii. Reclamantul îndeplinește de asemenea condiţiile liberării sale condiţionate, astfel cum va rezulta din înscrisurile ataşate cererii noastre adresată Onoratei Curţi”, a notat avocatul Tașcă în adresa prin care solicită CEDO comunicarea acțiunii statului român.

În acest document avocatul amintește faptul că Mircea Băsescu este fratele lui Traian Băsescu, fost președinte al României și consideră că menținerea acestuia în detenție s-a datorat mediatizării excesive a cazului și a unei pretinse interferențe a politicului în actul de justiție. ”Nu în ultimul rând, arăt faptul că reclamantul este fratele fostului Preşedinte al României, Traian Băsescu şi că acesta este posibil să fie supus unei imparţialităţi din partea justiţiei din România atât raportat la mediatizarea excesivă a cazului său dar şi ca urmare a presiunilor politice exercitate în legătură cu fratele acestuia, încă angrenat în viaţa politică a României, aflată în prag de campanie electorală pentru alegeri parlamentare”, se arată în actul citat.

Avocatul lui Mircea Băsescu detaliază pe larg starea de sănătate a clientului său, catalogată drept ”precară” și evidențiată prin ”boli cardiovasculare” mai vechi, rezolvate prin 2 by-pass-uri, și prin recidive ce impun noi intervenții chirurgicale.

×
Subiecte în articol: mircea basescu