x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Monica Macovei, la Baroul Bucureşti: Victor Ponta să dea şi el examen ca alţi avocaţi

Monica Macovei, la Baroul Bucureşti: Victor Ponta să dea şi el examen ca alţi avocaţi

06 Sep 2016   •   14:40
Monica Macovei, la Baroul Bucureşti: Victor Ponta să dea şi el examen ca alţi avocaţi

Europarlamentarul Monica Macovei s-a prezentat marţi la Baroul Bucureşti, pentru a fi audiată în legătură cu cererea sa privind excluderea fostului premier Victor Ponta din avocatură.


"Eu doresc aplicarea legii, nu am treabă cu personajul Ponta. Victor Ponta a intrat cu scutire de examen în Baroul Bucureşti pentru că avea titlu de doctor. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educaţiei, ca atare nu mai poate să rămână avocat. O soluţie juridică, de exemplu, poate fi ca Baroul, în simetria actelor administrative, să-i retragă scutirea de examen şi atunci automat nu mai poate fi avocat decât dacă dă examen. Să dea şi el examen ca alţi avocaţi", a declarat Monica Macovei, la intrare în sediul Baroului.

Monica Macovei a mai spus că Victor Ponta va încerca să se victimizeze până la alegerile parlamentare şi consideră că este irelevant faptul că fostul premier a atacat în instanţă ordinul ministrului Educaţiei prin care i s-a retras titlul de doctor.

Macovei a cerut decanului Baroului Bucureşti, printr-o solicitare scrisă, excluderea lui Ponta din avocatură, invocând faptul că acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de 'doctor în drept', titlu care i-a fost retras.

"Vă solicit excluderea imediată din Baroul Bucureşti a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de 'doctor în drept'. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat", afirma Monica Macovei în solicitarea adresată decanului Baroului Bucureşti.

Europarlamentarul a reamintit că, în ianuarie 2015, a mai solicitat în scris Baroului Bucureşti excluderea lui Victor Ponta din profesie "după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universităţii Bucureşti de 'renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea din Bucureşti', însă Baroul Bucureşti nu a luat o decizie în acest sens, anunţând că aşteaptă ca UB să accepte sau nu 'renunţarea' la titlul de doctor în drept".

"Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al ministrului Educaţiei, şi a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeţi imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul Bucureşti pentru a respecta legea", a transmis Macovei.

Sursa: AGERPRES

×