x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Neculai Onţanu, arestat preventiv

Neculai Onţanu, arestat preventiv

25 Mar 2016   •   13:14
Neculai Onţanu, arestat preventiv

Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, cererea procurorilor DNA de arestare pentru 30 de zile a primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, acuzat de luare de mită.

Decizia nu este definitivă însă este executorie, astfel încât Neculai Onţanu va fi închis în arestul Poliţiei Capitalei. AGERPRES

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost arestat preventiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea multor terenuri de peste 83.000 de metri pătraţi.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea procurorilor DNA şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Neculai Onţanu.

Instanţa a mai dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a avocatei Loredana Claudia Radu şi a secretarului Consiliului Local al Sectorului 2, Toma Şutru.

Neculai Onţanu, Loredana Radu şi Toma Şutru sunt liberi de joi seară, când le-a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore. În urma deciziei instanţei, cei trei trebuie să se prezinte la Arestul Poliţiei Capitalei pentru a fi încarceraţi, în caz contrar urmând să fie ridicaţi de poliţişti şi duşi în arest. 

Curtea de Apel Bucureşti a judecat joi cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a primarului Neculai Onţanu, a avocatei Loredana Radu şi a lui Toma Şutru, dar a amânat pentru vineri pronunţarea deciziei.
 
Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată de cei trei la instanţa supremă, care va hotărî definitiv dacă aceştia rămân în arest, vor fi plasaţîi în arest la domiciliu sau vor fi cercetaţi sub control judiciar.
 
Primarul Sectorului 2 este acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri de aproximativ 83.500 de metri pătraţi unui beneficiar al drepturilor litigioase, denunţător în cauză.

Avocata Loredana Radu este suspectată că a intermediat primirea terenului de către Onţanu, cumpărându-l alături de o altă persoană la un preţ mult redus.

Potrivit referatului procurorilor, avocata a revândut apoi jumătate din suprafaţa de 1.000 mp pe care o cumpărase ea, către Gabriel Oprea, care a obţinut de la Primăria Sectorului 2 autorizaţia să construiască acolo un hotel. Ridicarea imobilului de 10 niveluri a fost autorizată pe malul Lacului Tei, într-o zonă verde, unde nu se construieşte.

Pe Toma Şutru, procurorii DNA îl acuză că a cerut şi a primit de la acelaşi denunţător suma totală de 2.000.0000 euro, pentru a facilita  reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă totală de 83.500 de metri pătraţi.

Omul de afaceri Marius Locic a fost miercuri seară la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul primarului Sectorului 2 Neculai Onţanu, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Numele lui Marius Locic a fost vehiculat de mai multe ori în presă în legătură cu tranzacţii cu terenuri din Sectorul 2, făcute în urma unor retrocedări în care ar fi fost implicat şi omul de afaceri Gheorghe Stelian.

Onţanu este la al patrulea mandat de primar al sectorului 2. De-a lungul timpului, numele lui a fost invocat în mai multe scandaluri. Cel mai recent a fost la începutul anului, când s-a descoperit că Onţanu ar fi semnat două autorizaţii diferite, însă cu aceeaşi dată şi acelaşi număr de înregistrare, pentru construirea Arenei Naţionale.

În februarie, Neculai Onţanu anunţa că va candida pentru al cincilea mandat la Primăria Sectorului 2, din partea UNPR şi beneficiind de sprijinul PSD.

Avocata Loredana Radu este nepoata fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, i-a apărat pe Victor Ponta, Mircea Cosma şi Nicolae Dumitru şi a lucrat pentru una dintre firmele lui Dorin Cocoş.

Oprea i-a fost Loredanei Radu coordonator pentru lucrarea de doctorat susţinută de aceasta în 2010 la Academia Naţională de Informaţii. Radu este suspectată de plagierea lucrării de doctorat, ca de altfel mai mulţi doctoranzi coordonaţi de Oprea, intraţi în atenţia presei, scrie news.ro.

×
Subiecte în articol: neculai ontanu