x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie O femeie şi fiul ei, cercetaţi pentru că au cultivat şi au comercializat tutun

O femeie şi fiul ei, cercetaţi pentru că au cultivat şi au comercializat tutun

22 Oct 2019   •   12:09
O femeie şi fiul ei, cercetaţi pentru că au cultivat şi au comercializat tutun
Sursa foto: Diana Oros

Poliţiştii harghiteni cercetează o femeie de 60 ani şi pe fiul său, de 23 ani, acuzaţi că au cultivat, au deţinut şi au comercializat tutun, fiind primul caz de acest fel înregistrat în judeţ.

Potrivit Biroului de Presă al IPJ Harghita, în urma unor activităţi de cercetare şi investigaţie, desfăşurate în cursul lunilor septembrie şi octombrie, poliţiştii harghiteni au obţinut date şi indicii cu privire la activitatea infracţională a celor doi, care locuiesc în zona Odorhei şi care erau bănuiţi că desfăşoară activităţi ilicite de deţinere şi comercializare a tutunului uscat mărunţit vrac.

"Cercetările sunt desfăşurate în cadrul unui dosar de urmărire penală, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, privind un bărbat de 23 de ani şi o femeie de 60 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni circumscrise evaziunii fiscale", a precizat Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Pe parcursul ultimelor zile poliţiştii harghiteni au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost descoperite mai multe bunuri, înscrisuri şi valori.

"Astfel, au fost ridicate în vederea confiscării 41,15 kg de tutun, din care 9,15 kg tutun uscat, 11,79 kg plante semiuscate cu tulpină, 17,21 kg plante verzi cu tulpină şi 3 kg frunze verzi de tutun. De asemenea, au fost ridicate 15.450 de lei, 2 telefoane mobile şi un calculator de birou, precum şi mai multe înscrisuri, facturi, chitanţe şi bonuri fiscale, în vederea documentării activităţii infracţionale în cauză", se arată în comunicatul IPJ Harghita.

Surse apropiate anchetei au precizat că cei doi sunt mamă şi fiu, că au cultivat tutun, pe care îl uscau, îl mărunţeau şi îl ofereau spre vânzare şi chiar trimiteau colete cu tutun, folosind diferite firme de curierat.

Este pentru prima dată când se instrumentează un astfel de caz la nivelul judeţului Harghita.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tutun Harghita