x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie O fostă consilieră a lui Klaus Iohannis, numită judecător la Curtea Constituţională

O fostă consilieră a lui Klaus Iohannis, numită judecător la Curtea Constituţională

11 Iun 2019   •   12:34
O fostă consilieră a lui Klaus Iohannis, numită judecător la Curtea Constituţională

Simina Tănăsescu a depus, marţi, jurământul de învestitură în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a României, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.
La ceremonie au mai fost prezenţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, vicepreşedintele Senatului Şerban Valeca, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, membri ai CCR, consilieri prezidenţiali şi de stat.
"Vă doresc mult succes în această funcţie. Este important pentru noi", i-a transmis preşedintele Iohannis Siminei Tănăsescu.
Pe 6 mai, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea în funcţia de judecător la CCR a Siminei Tănăsescu, pentru un mandat de 9 ani, începând cu 9 iunie.


Simina Tănăsescu a fost până anul trecut consilier prezidenţial. Aceasta şi-a dat demisia din funcţie în iunie 2018 după ce a avut o discuţie cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Simina Tănăsescu