x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Omar Hayssam, la DNA

Omar Hayssam, la DNA

18 Mar 2016   •   09:06
Omar Hayssam, la DNA

Sirianul Omar Hayssam a fost adus vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori, potrivit unor surse judiciare, în dosarul privind privatizarea IPRS Băneasa.

DNA face cercetări în acest dosar în legătură cu faptul că, în cadrul procedurii de privatizare a acestui agent economic, au fost depuse mai multe înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a unei firme (reprezentată de Omar Hayssam), acte necesare pentru a participa la privatizarea IPRS Băneasa.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", 3 ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

În noiembrie 2015, sirianul Omar Hayssam a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 23 de ani şi patru luni închisoare în dosarul "Manhattan", în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice. În acelaşi dosar, fratele său, Mohamad Omar, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. De asemenea, cei doi fraţi au fost obligaţi să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în ţară în anul 2013.

 

Agerpres

×
Subiecte în articol: omar hayssam