x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Orban: Suntem pregătiţi să atacăm la CCR eventuala lege de aprobare a OUG 114

Orban: Suntem pregătiţi să atacăm la CCR eventuala lege de aprobare a OUG 114

11 Mar 2019   •   15:55
Orban: Suntem pregătiţi să atacăm la CCR eventuala lege de aprobare a OUG 114

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că liberalii vor contesta la CCR legea de aprobare a OUG 114, dacă aceasta va trece de Camera Deputaţilor.

"Am stabilit strategia de luptă contra OUG 114, care intră în dezbaterea Camerei Deputaţilor, după ce coaliţia majoritară PSD-ALDE a refuzat să o dezbată în Senat şi a tras de timp astfel încât să fie adoptată tacit la Senat. Pregătim în fiecare comisie de specialitate poziţia, astfel încât să obţinem aviz negativ, ba chiar trecerea amendamentului principal şi anume transformarea din legea de adoptare a OUG 114 în legea de respingere a OUG 114. Vom susţine abrogarea pe rând a fiecărui articol din OUG 114. Suntem pregătiţi ca, în cazul în care nu reuşim respingerea în plenul Camerei Deputaţilor, să atacăm la CCR eventuala lege de aprobare a OUG 114", a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a avertizat că OUG 114 nu poate fi modificată, în prezent, tot printr-o ordonanţă de urgenţă.

"Văd (...) în ultima vreme că inclusiv cei din coaliţia majoritară dau semne că înţeleg nenorocirea pe care au provocat-o prin intermediul OUG 114 şi că încep să realizeze consecinţele profund negative asupra economiei româneşti pe care le au reglementările din OUG 114. Îi avertizez în schimb să nu se apuce să modifice tot prin ordonanţă de urgenţă OUG 114. Ordonanţa este în dezbaterea Parlamentului, orice modificare la OUG 114 trebuie adusă în dezbaterea parlamentară, iar singura soluţie cu adevărat pozitivă pentru România în privinţa OUG 114 este respingerea ei de către Camera Deputaţilor", a spus liderul PNL. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban