x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Parchetul General a trimis la DIICOT dosarul cu privire la protocolul publicat de Vâlcov

Parchetul General a trimis la DIICOT dosarul cu privire la protocolul publicat de Vâlcov

29 Oct 2018   •   14:38
Parchetul General a trimis la DIICOT dosarul cu privire la protocolul publicat de Vâlcov

Parchetul General a trimis la DIICOT dosarul în care se fac cercetări în legătură cu publicarea de către Darius Vâlcov, consilier premierului Viorica Dăncilă, a unui protocol de colaborare între SRI şi Parchetul General. 

Potrivit unor reprezentanţi ai Parchetului General, procurorii au dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de o grefieră, iar restul dosarului a fost disjuns şi trimis la DIICOT, acolo unde de altfel se află un alt dosar în legătură cu publicarea acelui protocol, însă pe o altă infracţiune. 

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că este vorba de grefiera care ar fi fotocopiat protocolul şi i l-ar fi dat Adinei Florea. 

Pe 24 august, Parchetul General a anunţat că a deschis un dosar penal în legătură cu publicarea de către Vâlcov a unui protocol de colaborare între SRI şi Parchetul General, fiind începută urmărirea penală in rem pentru neglijenţă în păstrarea informaţiilor secrete de stat, infracţiune prevăzută de articolul 305 din Codul penal. 

Dosarul a fost deschis după ce Darius Vâlcov a postat pe Facebook un protocol de colaborare între SRI şi Parchet, referitor la "cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin", încheiat în decembrie 2016. 

În septembrie 2018, în acest dosar a fost audiată în calitate de martor Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei la şefia DNA, în prezent procuror şef adjunct în cadrul Secţiei de investigare a magistraţilor. Audierea a avut loc după ce au apărut informaţii în spaţiul public că protocolul publicat de Vâlcov ar fi plecat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de unde provine şi Adina Florea. 

Ulterior, DIICOT a deschis un alt dosar cu privire la acel protocol, după ce a primit o sesizare din partea Serviciului Român de Informaţii, fiind invocată încălcarea articolului 303 din Codul penal, care se referă divulgarea informaţiilor secrete de stat. 

Pe 8 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv un protocol privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (nesecret) şi un protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii (clasificat secret de stat, nivel secret). 

Cu privire la cel de-al doilea protocol, Parchetul General arăta că, la 22 martie 2018, a iniţiat demersurile pentru declasificare şi a solicitat SRI acordul în acest sens. 

"Obiectul protocolului se referă la cooperarea privind infracţiunile contra securităţii naţionale, a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor săvârşite de cadre militare ale Serviciului Român de Informaţii, sesizarea parchetului cu privire la infracţiunile constatate de SRI şi comunicarea de informaţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea naţională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI şi ale Codului de procedură penală. Protocolul şi-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituţiilor semnatare. La aceeaşi dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Serviciului Român de Informaţii să comunice dacă menţine caracterul clasificat al documentului", explica Parchetul General. AGERPRES

×
Subiecte în articol: parchetul general