x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Perchezițiile DNA la CJ Sibiu vizează achiziții directe către anumite firme din perioada lui Cindrea

Perchezițiile DNA la CJ Sibiu vizează achiziții directe către anumite firme din perioada lui Cindrea

01 Aug 2016   •   09:37
Perchezițiile DNA la CJ Sibiu vizează achiziții directe către anumite firme din perioada lui Cindrea

Perchezițiile DNA efectuate luni la Consiliul Județean Sibiu vizează achiziții directe de la societăți comerciale favorite ale fostului președinte Ioan Cindrea, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție — Structura Teritorială Alba efectuează luni percheziții la Consiliul Județean Sibiu, dar, conform surselor, și la directoarea serviciului administrativ Ana Kraus — biroul acesteia din CJ și la persoane fizice.

Potrivit surselor citate, Ioan Cindrea, când era președinte al CJ Sibiu, ar fi favorizat agenți economici, inclusiv firma ginerelui său, a fiicei sale în cadrul unor proceduri de achiziții publice organizate de instituție.

Ancheta DNA ar viza, menționează sursele, și alți funcționari, printre care și directoarea din Serviciul administrativ din cadrul CJ Sibiu cu ocazia derulării achizițiilor directe de la societăți comerciale.

Achizițiile urmărite de anchetatori ar fi cele derulate în perioadele 2011-2013, 2014-2015, având ca obiect cumpărarea de către CJ a unor servicii de monitorizare foto/video, de reparații și întreținere auto, precum și achiziții de materiale de întreținere/consumabile.

Sursele citate arată că procedurile au fost derulate cu menționarea de date nereale în documentele justificative ale tranzacțiilor comerciale, aspecte de natură a crea un avantaj patrimonial furnizorilor, corelativ cu crearea unui prejudiciu bugetului autorității contractante. Adaosul ar fi fost în unele cazuri și de 240,56%.

AGERPRES

×