x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziţii la deţinători ilegali de arme din Galaţi

Percheziţii la deţinători ilegali de arme din Galaţi

21 Iul 2016   •   16:29
Percheziţii la deţinători ilegali de arme din Galaţi

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat 12 percheziţii domiciliare, dintre care 11 în comuna Rădeşti şi una în comuna Pleşa, unde aveau indicii că la locuinţele mai multor persoane se găsesc arme deţinute ilegal, se arată într-un comunicat de presă transmis joi, AGERPRES, de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Potrivit sursei citate, în urma descinderilor, poliţiştii au identificat la locuinţa unui bărbat de 22 ani din comuna Plevna, un revolver marca Keseru Fegyvergyar, calibrul 9 mm, fără serie, fabricat în Ungaria, două cartuşe cu glonţ calibrul 5,6 mm şi 22 cartuşe neletale, calibrul 9 mm. Acestea au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, pentru că tânărul nu a putut prezenta acte de provenienţă sau autorizaţii de deţinere a armelor şi muniţiilor.

În cadrul aceluiaşi dosar penal, poliţiştii au identificat şi recuperat trei arme letale şi mai multe elemente de muniţie deţinute ilegal, respectiv o armă letală de vânătoare confecţionată artizanal, calibrul 12 mm, o armă letală de vânătoare fără marcă, calibrul 16 mm, o armă letală de vânătoare fără marcă, calibrul 12 mm, un cartuş cu glonţ calibrul 7,65 mm, patru cartuşe cu gaze calibrul 9 mm şi nouă cartuşe de vânătoare calibrul 16 mm.

Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 48 ani au fost aduşi la audieri, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Faţă de doi suspecţi s-a luat măsura reţinerii, fiind prezentaţi Judecătoriei Târgu Bujor, care a dispus arestarea preventivă a unui bărbat de 42 ani şi arestarea la domiciliu a unui tânăr de 19 ani.

Sursa: AGERPRES

×