x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Perchezițiile în dosarul de spălarea banilor și delapidare au loc la un fost președinte al Directoratului Astra Asigurări

Perchezițiile în dosarul de spălarea banilor și delapidare au loc la un fost președinte al Directoratului Astra Asigurări

11 Aug 2016   •   10:28
Perchezițiile în dosarul de spălarea banilor și delapidare au loc la un fost președinte al Directoratului Astra Asigurări

Polițiștii efectuează joi percheziții la domiciliul fostului președinte al Directoratului Astra Asigurări SA Radu Mustățea și al soției lui, Roxana Mustățea, precum și la mama acesteia, potrivit unor surse judiciare.

Soții Mustățea ar fi încheiat o poliță de asigurare la Astra, pentru 370 de euro, prin care ar fi asigurat un imobil pentru o sumă maximă de 370.000 de euro, au arătat sursele citate. Imobilul asigurat era deținut în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, semnat cu 14 zile înainte de încheierea poliței de asigurare.

Prețul vânzării imobilului era de 370.000 de euro, din care cei doi au plătit 130.000 de euro și ar fi urmat să achite încă două rate egale, de câte 120.000 de euro.

Potrivit surselor citate, la o lună după încheierea poliței de asigurare, a fost declarat un eveniment la imobilul asigurat, pentru care societatea de asigurări Astra a aprobat, pe 15 octombrie 2010, o despăgubire de 915.000 lei. Suma a fost virată în două tranșe, prima tranșă în contul bancar al mamei Roxanei Mustățea și a doua în contul societății M. Mar. Geoconstruct SRL, în prezent radiată.

Cu această sumă, soții Mustățea și-au plătit imobilul, respectiv o vilă aflată în cartierul Cotroceni, au mai afirmat sursele.

Plata despăgubirii a fost aprobată în ședința Directoratului Astra, al cărei președinte era, la vremea respectivă, Radu Mustățea. În urma cercetărilor, s-a constatat că evenimentul invocat pentru plata poliței de asigurare nu a existat, iar dosarul de daună în baza căruia s-au decontat banii nu se poate identifica.

Persoanele bănuite urmează a fi conduse la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Radu Mustățea astra asigurari