x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Planul Guvernului de mărire cu picătura a alocațiilor, aruncat în aer de Consiliul Legislativ și de Ministerul Justiției

Planul Guvernului de mărire cu picătura a alocațiilor, aruncat în aer de Consiliul Legislativ și de Ministerul Justiției

de Ion Alexandru    |    04 Aug 2020   •   08:28
Planul Guvernului de mărire cu picătura a alocațiilor, aruncat în aer de Consiliul Legislativ și de Ministerul Justiției
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

După ce Curtea Constituțională a atras atenția Guvernului Orban că prin amânarea termenului pentru dubarea alocațiilor de stat pentru copii a încălcat Legea Fundamentală, Consiliul Legislativ constată că Executivul a recidivat și, printr-o altă Ordonanță de Urgență, vrea să încalce din nou Constituția și deciziile CCR. În cadrul unui aviz negativ, Consiliul Legislativ a respins proiectul de OUG prin care dublarea alocațiilor ar urma să se facă eșalonat, până în vara anului 2022, arătând, într-un document exploziv, că, prin aceasta, se încearcă, pentru a doua oară, afectarea veniturilor a 3,6 milioane de copii, contracararea voinței Parlamentului și călcarea în picioare a reglementărilor constituționale. Iar Ludovic Orban are probleme cu această OUG inclusiv în interiorul Guvernului, deoarece avizul Ministerului Justiției, chiar dacă favorabil, conține observații din care rezultă că, în această formă, actul normativ propus conține vicii de neconstituționalitate. Executivul, prin vocea ministrului Muncii, Violeta Alexandru, ignoră aceste chestiuni și precizează că Ordonanța va intra în vigoare fix așa cum a fost redactată. În caz contrar, dacă va fi atacată la CCR, Guvernul nu va majora alocațiile.

 

Avizul Consiliului Legislativ cu privire la proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea articolului 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocațiile de stat pentru copii, este negativ și scoate în evidență grave vicii de constituționalitate ignorate complet de Guvernul Orban.

Astfel, Consiliul Legislativ notează că unul dintre motivele pentru care a respins proiectul de Ordonanță este acela că, prin acest act normativ, se urmărește majorarea graduală a alocațiilor de stat pentru copii, începând cu data de 1 august 2020, cu câte 20 de procente, apoi, pentru perioada 2021 – 2022, de două ori pe an, cu același procent. În aviz se mai arată că, în preambulul documentului expediat de Executiv, se notează „necesitatea încadrării în limita de deficit bugetar” și „lipsa fondurilor bugetare”.


Concret, spun cei de la Consiliul Legislativ, „nu este clar cum ar putea fi evitat riscul afectării drepturilor a 3,6 milioane de copii de a primi alocația în cuantumul prevăzut de lege, prin reducerea acestui cuantum până în luna iunie a anului 2022”.

 

Consiliul Legislativ – aviz devastator 

Jurnalul a prezentat, în premieră, în urmă cu două săptămâni, motivarea Deciziei Curții Constituționale prin care a fost declarată constituțională legea de respingere a Ordonanței de Urgență prin care Guvernul Orban a dispus amânarea dublării alocațiilor de stat pentru copii, pentru data de 1 august. Aceeași decizie a CCR stă și la baza argumentației Consiliului Legislativ pentru motivarea avizului negativ acordat acestui nou proiect de act normativ. În Decizia CCR nr. 593/2020, se arată clar că dacă Guvernul nu are resursele financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său la inițiativă legislativă. Curtea a arătat că „Guvernul are obligația de a pune în executare o cheltuială bugetară stabilită prin lege”, atrăgând, totodată, atenția, asupra faptului că „Parlamentul și-a asumat majorarea cheltuielilor bugetare cu alocațiile de stat ale copiilor, cu aproximativ două luni mai devreme față de data prevăzută în OUG 2/2020”.


În concluzie, Consiliul Legislativ arată că adoptarea, din nou, a unei Ordonanțe de Urgență având ca obiect prelungirea acestui termen reprezintă „o nouă contracarare a voinței Parlamentului”. „Ordonanțele de Urgență nu pot fi adoptate în cadrul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție”, se mai arată în avizul negativ.

 

Justiția, aviz pozitiv, dar… negativ

Lovitura nu este singulară. Proiectul de ordonanță a fost analizat și de Ministerul Justiției. Avizul este unul pozitiv, însă conține o serie de observații din care rezultă, practic, că și instituția condusă de Cătălin Predoiu consideră, mai degrabă, că această OUG nu ar trebui adoptată. Numai că actualul ministru liberal nu și-a asumat răspunderea să semneze avizul, ci secretarul de stat Cristian Tudor Băcanu. Acesta din urmă se află pe picior de plecare din minister, fiind candidat PNL pentru Primăria Sectorului 5. 
În avizul favorabil cu observații, cei de la Justiție arată că proiecul de OUG „prezintă posibile vicii de neconstituționalitate, inclusiv prin raportare la articolul 61, alineat 1, din Constituție, în sensul contracarării voinței Parlamentului, unica autoritate legiuitoare”. Ministerul Justiției notează că elementele invocate în proiect și în nota de fundamentare „nu sunt apte să legitimeze recurgerea la procedura de legiferare pe calea ordonanței de urgență”, dar și că „din cuprinsul proiectului rezultă că, în fapt, se micșorează cuantumul alocației pentru o anumită perioadă de timp, ceea ce semnifică afectarea unui drept fundamental, consacrat în cuprinsul articolului 49, alineat 2 din Constituție”.

 

 


Ciolacu: „Emiteți mizerii în afara legii”

După devoalarea acestor documente în spațiul public, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a ieșit cu acuzații de o duritate extremă la adresa Guvernului. „Inconștienților! Guvernanți fără scrupule, care treceți cu tancul peste lege și Constituție! Cât mai aveți de gând să vă bateți joc de copiii țării?!”, scrie Ciolacu.

Acesta întreabă, retoric, dacă „tot PSD e de vină că Ministerul Justiției și Consiliul Legislativ v-au spus clar că ați dat o ordonanță vădit neconstituțională prin care anulați practic dublarea alocațiilor copiilor? Ia întrebați-l pe proaspătul candidat PNL care a semnat în numele ministrului Justiției dacă a trecut, între timp, la PSD!”.

Liderul social-democrat reproșează Executivului că „dați ordonanțe neconstituționale și apoi anunțați că nu mai plătiți alocațiile dacă Parlamentul nu votează mizeriile voastre în afara legii! - ăștia sunteți. PSD nu dă niciun milimetru înapoi. Vom continua să punem presiune pe acest guvern eșuat pentru ca legile votate de Parlament și promulgate de președintele Iohannis să fie puse în practică. Iar PNL și guvernul lor de cinici trebuie să înțeleagă că dublarea alocațiilor nu este un moft. Că nu poți să dublezi cu 20%. Românii trebuie să știe că bani sunt, dar doar pentru furturile acestui Guvern de hoți și incompetenți!”, a conchis Marcel Ciolacu. 

 


Orban: N-avem bani!

Premierul Orban a refuzat, ieri, să comenteze efectele celor două avize, afirmând: „Ordonanța de Urgență este fundamentată. A preluat prevederea privind dublarea alocațiilor, dar etapizat, în măsura veniturilor financiare pe care bugetul le are la dispoziție”, a precizat premierul.

Reamintim faptul că, începând cu data de 1 septembrie, o altă lege intră în vigoare și se referă la faptul că punctual de pensie se majorează cu 40%, lucru pe care Guvernul PNL a anunțat deja că nu îl va face. Majorarea vehiculată este cu doar 10-15 procente. Este, așadar, de preconizat că o eventuală modificare a legii să se lovească de exact aceleași probleme ca și eșalonarea dublării alocațiilor.
 

×