x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie PNL vrea o amânarea a intrării în vigoare a modificărilor la legile justiţiei

PNL vrea o amânarea a intrării în vigoare a modificărilor la legile justiţiei

01 Oct 2018   •   10:43
PNL vrea o amânarea a intrării în vigoare a modificărilor la legile justiţiei

Senatorul PNL Alina Gorghiu cere PSD şi ALDE să dea un semnal politic clar că se opresc din agenda personală a liderilor lor şi urmează parcursul european, ea susţinând că singura soluţie acceptabilă în acest moment este o ordonanţă de urgenţă prin care să se amâne intrarea în vigoare a tuturor modificărilor aduse legilor justiţiei. 

"Astăzi va avea loc în Comisia LIBE din Parlamentul European o dezbatere în jurul unui raport al Comisiei Europene despre progresele României în dosarul MCV şi despre opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia referitoare la legile justiţiei. Ea va fi urmată miercuri de o dezbatere în plenul Parlamentului European. Peste puţin timp va fi definitivat şi raportul Comisiei de la Veneţia. În aceste condiţii, cer PSD şi ALDE să dea încă de astăzi un semnal politic clar că se opresc din agenda personală a liderilor lor şi urmează parcursul european! Singura soluţie acceptabilă politic în acest moment este o OUG prin care să se amâne intrarea în vigoare a tuturor modificărilor la legile justiţiei!", scrie Gorghiu pe Facebook. 

Gorghiu subliniază că, după ce raportul final al Comisiei de la Veneţia va fi făcut public, textele de lege vor putea fi repuse în dezbatere începând cu dispoziţiile cele mai controversate, cele care afectează grav independenţa sistemului judiciar. 

"Punctez din nou: legislaţia privind sistemul judiciar are nevoie de îmbunătăţiri, dar nu în folosul unor lideri de partid sau al acoliţilor acestora, ci în spiritul dreptăţii şi al unei democraţii autentice şi conforme cu tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre UE. PNL niciodată nu a girat absurdităţile dorite de coaliţia PSD - ALDE pentru sistemul judiciar şi a încercat prin toate instrumentele legale să se opună şi să evidenţieze disfuncţionalităţile majore create de o lege proastă", menţionează senatorul liberal. 

Ea precizează că reprezentanţii PNL vor cere în cadrul Comisiei comune speciale schimbarea modului de lucru impus până acum de PSD, realizarea de studii de impact, dispariţia procedurilor haotice şi netransparente, a politicii "pumnului în gură " şi deschidere către asociaţiile profesionale din domeniu. 

"De asemenea, PNL va depune din nou amendamentele prezentate în cursul dezbaterilor de până acum, în condiţiile în care multe dintre acestea se corelează cu recomandările experţilor internaţionali. Punctele principale vizate de amendamentele PNL conform observaţiilor Comisiei de la Veneţia vor fi următoarele: menţinerea în sistemul de numire şi demitere a procurorilor de rang înalt a preşedintelui României şi a CSM, cu scopul de a echilibra influenţa ministrului Justiţiei; reconsiderarea propunerii de înfiinţare a Secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor; abandonarea sau clarificarea condiţiilor în care procurorii de rang înalt au posibilitatea să invalideze soluţiile date de procurorii care instrumentează dosare; renunţarea la schema de pensionare timpurie a magistraţilor, precum şi la dispoziţiile care revăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul INM, o sursă certă a unei adevărate crize de resurse umane în sistemul judiciar; abandonarea modificărilor care permit promovarea efectivă la instanţele şi parchetele superioare în baza unor criterii subiective; corectarea şi clarificarea dispoziţiilor care privesc răspunderea materială a magistraţilor", arată Alina Gorghiu. 

Ea subliniază că PNL se va aşeza din nou la masa dezbaterilor cu privire la legile justiţiei, dar cere "un exerciţiu serios şi profesionist, nu ca până acum". AGERPRES

×
Subiecte în articol: alina gorghiu