x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Polițist arestat pentru pornografie infantilă şi relaţii sexuale cu o minoră dintr-un centru de plasament

Polițist arestat pentru pornografie infantilă şi relaţii sexuale cu o minoră dintr-un centru de plasament

01 Noi 2019   •   10:52
Polițist arestat pentru pornografie infantilă şi relaţii sexuale cu o minoră dintr-un centru de plasament

Un polițist din Craiova este acuzat de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă și a fost deja arestat preventiv,  poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate fiind cei care au descoperit cazul şi au sesizat structura DIICOT Craiova, scrie Antena 3.

Corespondentul Antena 3, Lodredana Chimoiu, a precizat, într-o intervenție telefonică, faptul că surpriza este cu atât mai mare cu cât la începutul acestui an, Ionuț Bogdan Alexandru a fost declarat erou după ce a salvat din flăcări, în ultima clipă, proprietarul unui apartament din Craiova.

REACȚIA IPJ DOLJ

Ionuţ Bogdan Alexandru are peste 30 de ani şi este agent principal de patrulare la una dintre cele mai importante Secţii de Poliţie din Craiova, Secţia nr. 5.

Polițistul o fotografia şi filma pe fată de fiecare dată

Poliţistul este acuzat că, de cel puțin doi ani de zile, a racolat o minoră în vârstă de 14 ani care este în grija statului, instituţionalizată într-un Centru de Plasament din localitatea Segarcea. Aici cei doi s-ar fi cunoscut şi tot în Segarcea, poliţiştul ar fi dus-o pe minoră într-o locuinţă unde, în repetate rânduri, ar fi întreţinut cu ea relaţii sexuale.

Poliţiştii de la BCCOA Craiova au demarat cercetările imediat ce au primit informaţia şi l-au ridicat pe agent chiar de la Sectia de poliţie unde lucra. Cazul a fost preluat de DIICOT Craiova. Procurorii l-au prezentat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Dolj care au dispus joi arestarea preventivă a poliţistului pe 30 de zile.

×