x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Prahova: Gheorghe Ştefan, audiat în dosarul lui Vasile Blaga, la DNA Ploieşti

Prahova: Gheorghe Ştefan, audiat în dosarul lui Vasile Blaga, la DNA Ploieşti

03 Oct 2016   •   16:41
Prahova: Gheorghe Ştefan, audiat în dosarul lui Vasile Blaga, la DNA Ploieşti
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a fost audiat, luni, în dosarul în care fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga este cercetat de procurorii DNA Ploieşti pentru trafic de influenţă. 

Surse apropiate anchetei au declarat că Gheorghe Ştefan s-a prezentat la sediul DNA Ploieşti unde a fost audiat în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. 

În acelaşi dosar este urmărit penal Horaţiu Bruno Berdilă, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă. 

Procurorii DNA au dispus, săptămâna trecută, urmărirea penală faţă de senatorul Vasile Blaga, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare, pentru trafic de influenţă. 

Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 - 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la Gheorghe Ştefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă. 

Procurorii susţin că, în 2009, în cadrul formaţiunii politice aflate la guvernare, a existat o înţelegere vădită între persoane cu funcţii de conducere - secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan -, în sensul obţinerii de bani pentru partid. 

"Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică unor firme dispuse să 'cotizeze' pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ştefan şi-a folosit în mod direct influenţa deţinută în mediul politic şi a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană", precizează DNA. 

Procurorii au constatat că respectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga şi a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică unor diverse societăţi indicate.

AGERPRES

×