x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Președintele ÎCCJ cere tuturor judecătorilor motivările în dosarele în care s-au pronunțat. Termenul limită, luna spetembrie

Președintele ÎCCJ cere tuturor judecătorilor motivările în dosarele în care s-au pronunțat. Termenul limită, luna spetembrie

19 Iul 2018   •   14:39
Președintele ÎCCJ cere tuturor judecătorilor motivările în dosarele în care s-au pronunțat. Termenul limită, luna spetembrie

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a informat că le-a cerut tuturor judecătorilor să profite de vacanţa instanţelor şi să termine până la 1 septembrie redactarea motivărilor în dosarele penale, în caz contrar urmând să sesizeze Inspecţia Judiciară. 

"Paleta de activitate de judecată a judecătorilor de penali este extrem, extrem de largă. Este asta o justificare pentru o întârziere nu prea mare a redactărilor. Din punctul meu de vedere, este imposibil la Înalta Curte, cel puţin, să respecţi termenul de motivare de 30 de zile. S-au luat tot felul de măsuri administrative, în prezent a fost redus mult numărul de dosare care au fost întârziate la motivare. Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, or să suporte consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei", a declarat Tarcea, într-un interviu acordat Realitatea TV, conform site-ului realitatea.net. 

În prezent, la Instanţa supremă sunt în aşteptare motivări ale deciziilor de condamnare sau achitare în dosare importante în care sunt implicaţi, printre alţii, Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta, Elena Udrea, Alina Bica, Radu Mazăre, Dan Şova, Constantin Niţă. AGERPRES

×