x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Prima reacţie a lui Gabriel Oprea: Sunt nevinovat

Prima reacţie a lui Gabriel Oprea: Sunt nevinovat

25 Ian 2016   •   13:28
Prima reacţie a lui Gabriel Oprea: Sunt nevinovat

Liderul UNPR Gabriel Oprea a spus, luni, după ce DNA a cerut Senatului încuviințarea pentru urmărirea penală împotriva sa, că se consideră nevinovat, a respectat legile și la ve respecta în continuare, relatează Antena 3.

"Am aflat din presă despre solicitarea DNA referitoare la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în ceea ce mă priveşte. (...) Am respectat legile României şi le respect în continuare. Mă consider nevinovat iar acest lucru se va confirma mai devreme sau mai târziu. Consider că e obligaţia profesională a procurorilor să verifice orice suspiciuni legate de posibile încălcări ale legii. Am sprijinit justiţia şi activitatea DNA pe tot parcursul activităţii mele politice. Chiar dacă astăzi eu sunt vizat de demersul DNA, voi sprijini în continuare aceste instituţii ale statului român. Voi susţine demersurile pentru aflarea adevărului, voi pune la dispoziţie toate informaţiile necesare şi nu voi îngreuna mersul anchetei", a afirmat liderul UNPR într-o declaraţie de presă susţinută la sediul partidului, scrie AGERPRES.

El a adăugat că îşi va apăra toate drepturile, uzând de toate pârghiile şi mecanismele la dispoziţia oricărui cetăţean român.

"Ştiu că viaţa politica presupune riscuri dintre cele mai variate, inclusiv de a deveni o victimă colaterală în luptele pentru putere purtate de unii sau de alţii. Nu regret deciziile politice pe care le-am luat şi nu-mi voi schimba principiile niciodată. UNPR este un partid puternic, în ciuda loviturilor primite din partea adversarilor politici, mergem mai departe - ne aşteaptă un an plin de provocări, urmează campanii electorale şi alegeri în care ne vom demonstra seriozitatea şi ne vom lupta cu toate armele pentru a aduce românilor siguranţă şi progres", a mai declarat.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cere sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Infracţiunea de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliţiei rutiere, potrivit unui comunicat al DNA transmis luni.

×